Actualitate

S-au înecat la malul mării

Gloria pierde la Ovidiu, după un gol venit pe final

Meci decent făcut de Gloria la Farul, ce-i drept, împotriva unei echipe care nu mai seamănă deloc cu cea care se încorona campioană în 2023. Constănțenii au dominat doar la capitolul posesie în prima parte, având totuși un șut din interiorul careului în minutul 23. Vână a tras peste, însă golul ar fi fost anulat, întrucât fusese servit de un Alibec aflat în poziție afară din joc. Marea ocazie a primei reprize a venit la cealaltă poartă: Budescu l-a găsit cu o pasă fabuloasă pe Tavares, portughezul l-a culcat din dribbling pe Buzbuchi, însă șutul său din unghi a fost respins de Bălașa. Ultimul, fotbalist despre care se spunea în toamnă că ar fi putut ajunge la Buzău, după ce tatăl său fusese numit președinte în Crâng.

Farul a dominat teritorial și la reluare, însă acțiunile acestora n-au adus mare deranj la poarta lui Lazar. Câteva șuturi de la mare distanță și un melanj în careul buzoian nu pot fi contabilizate la capitolul ocazii. De partea cealaltă, nici Gloria n-a excelat la capitolul concretețe.

Golul care avea să închidă meciul a venit în minutele de prelungire, la al nouălea corner al Farului. Dican, incredibil de liber pe linia de șase metri, a trimis nestingherit în plasă, sub privirile siderate ale lui De Nooijer, omul aflat în proximitatea sa.

  • Gloria Buzău: Lazar – Ciranni, Pineda, Tuda, Dumitrașcu – Mihai, Albu, Savaljevs – Tavares, Brobbey, Budescu
    Rezerve: Răilean, Dobrosavlevici, Cestor, Scheda, De Nooijer, Araujo, Jipa, Ișfan
  • Antrenor: Eugen Neagoe

După 26 de etape, Gloria are 19 puncte, la cinci lungimi de Botoșani, echipa de deasupra liniei roșii. Buzăul n-a mai câștigat în deplasare din vremea vacanțelor de vară, iar ultimul punct adus de pe terenuri străine se consemna la finele lui septembrie.

Articole similare