Ultimele date ale Institutului Național de Statistică (INS), publicate după Recensământ, arată că în România 1,2 milioane de persoane sunt casnice. Dar, în realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Sunt multe persoane care au lucrat o perioadă îndelungată până când și-au descoperit o pasiune (frizer, manichiuristă) pe care acum o practică din confortul casei fără a avea firmă.
Maria Voinea, cercetător asociat Academia Română, Institutul de Sociologie și expert în Sociologia familiei confirmă această tendință. „Avem pe de o parte aceste femei care și-au găsit o activitate generatoare de venit – în economia gri cele mai multe – care s-au declarat casnice deși ele prestează o activitate comercială. Avem apoi persoanele de 50+ care și-au pierdut locul de muncă și care nu mai vor să se angajeze pentru cei câțiva ani rămași până la pragul vârstei de pensionare și se întrețin din diverse activități și avem persoane care la momentul recenzării erau într-adevăr casnice dar care aveau o promisiune de a începe lucrul în viitorul apropiat”, explică Maria Voinea, potrivit HotNews.ro. De exemplu, pe rețelele sociale e plin de anunțuri prin care (de regulă) oamenii se oferă să prepare diverse bunătăți culinare (feluri de mâncare și deserturi, în special cozonaci).
De notat că între cele două recensăminte conduse de INS, numărul casnicelor din grupele de vârstă 45-49 de ani s-a dublat, cele de 50-54 de ani au crescut de 1,7 ori iar la 60-64 de ani numărul persoanelor casnice s-a triplat.
În Suceava, Caraș-Severin și Botoșani avem cea mai mare pondere a casnicelor în totalul populației rezidente, respectiv aproape 10 la sută. Cea mai mică pondere e în Capitală, Cluj, Ilfov și Brașov.
Nici Buzăul nu stă grozav la acest capitol. 7,39 la sută din populația rezidentă a județului este casnică. Procentul este unul mai mic, cu siguranță, dacă ar fi să luăm în considerare câte persoane lucrează de acasă „la negru”, având diferite activități care le generează un venit din care se pot întreține.
Indiferent de definiția folosită, a fi casnică este în mod clar o practică minoritară, arată un studiu norvegian. Persoanele casnice – că sunt bărbați sau femei – sunt suprareprezentate în rândul celor mai puțin educați, a celor cu limitări de sănătate, a femeilor cu mulți copii, a imigranților și a celor cu un partener cu un venit destul de mare. În cazul persoanelor casnice „pe bune”, Institutul European pentru Egalitatea de Gen (EIGE), arată că treburile casnice, îngrijirea copiilor și îngrijirea persoanelor cu dizabilități și alte afecțiuni împărțite în mod inegal în Europa.
EIGE a constatat că aproximativ 91 la sută dintre femeile cu copii petrec cel puțin o oră în fiecare zi pentru treburile casnice – iar această cifră scade la 30 la sută în rândul bărbaților. Cercetarea a arătat că o mare parte din această diviziune inegală a muncii se datorează rolurilor înrădăcinate de tradiții. Nivelul educației joacă și ele un rol. Femeile cu mai multă educație petrec mai puțin timp în treburile casnice, dar, în cazul bărbaților, este invers. EIGE a constatat că femeile angajate cu înaltă calificare „externalizează” frecvent treburile casnice, în timp ce bărbații par să fie mai „zgârciți” și evită să cheltuiască bani pe sarcini pe care le pot face singuri.
În ultimul deceniu, Franța, Luxemburg, Italia, Germania și Spania au înregistrat o creștere semnificativă a egalității în familie. La celălalt capăt al scalei, Cehia, Ungaria, România, Slovenia și Bulgaria au regresat toate în ceea ce privește egalizarea condițiilor de concurență în echilibrul de putere între genuri, arată Institutul European pentru Egalitatea de Gen.
În Europa, statisticile arată că, în medie, 79 la sută dintre femei se ocupă de treburile casnice și gătesc zilnic, față de doar 34 la sută dintre bărbați. Acest decalaj este cel mai mic din Suedia și cel mai mare în Grecia.
