Opinii

Revolta de acum e cam târzie

Adriana SĂFTOIU

Suntem pe aceleași poziții, dar avem opinii diferite. Sigur că mi-aș fi dorit ca PNL să țină la principiile pe care le-a expus pu­blic. Nici cel mai mare adversar al PNL nu poate să îi reproșeze că într-un an de guvernare nu a reparat, măcar, ceea ce nu s-a făcut în 30 de ani. Dar nici cel mai bun prieten al PNL nu poate să nu vadă abateri grave de la principii care, ca să fie respectate, nu aveau nevoie nici de buget și nici de rezolvarea pandemiei, ci doar de o morală minimă.

Ne-am împăunat că nu vom hrăni traseismul, nici urmă de pesedist în PNL, și am împănat listele locale și parlamentare cu pesediști, de tot netul a vorbit despre aripa PSD în PNL. Au fost eliminați membri PNL pentru a intra spuma traseistă. PNL a țipat ritos că e doar cu meritocrația. Și am așezat un cârd de ,,pretenari” prin funcții, iar oglinda care ni s-a spart în cap a fost documentarul Recorder. Iar acolo șocul e omul pus la acea direcție care spunea senin că îl recomandă apartenența la partid. Nu era o excepție, ci regula.

Sigur că după alegerile locale ar fi fost necesară o ­ana­liză. În București, care contează cel mai mult în aritmetica electorală, PNL a luat doar 19% la locale. Eșecul a fost răsplătit prin faptul că șefa organizației de București s-a regăsit pe locuri eligibile pe lista parlamentară de București, deschisă chiar de șeful partidului, prim-mi­nistru. Cu această listă, PNL a iesit pe locul III pe București. A demisionat cineva?

Revolta de acum e cam târzie. Răul deja a fost făcut. ­S-a tăcut și între septembrie-decembrie. Fiecare își apăra locul eligibil, apoi speranța că va avea de spus ceva în numirile prin instituțiile guvernului. Și cum ­s-a dus si speranța asta, s-a pus de o revoltă. E nevoie de o reformă, dar nu în baza ,,să plece ei ca să venim noi”. Eram impresionată dacă opoziția s-ar fi arătat la fel de vocală public atunci când conta. Acum listele sunt făcute, oamenii sunt în băncile lor, așa că reforma necesară nu înseamnă eliminarea unui singur om.

Ci eliminarea, ceea ce nu cred, a unui fel ipocrit de a face politică. Să spui una și să faci alta… e o listă întreagă de principii de la care s-a abătut PNL cu ajutorul multor șefi din conducerea partidului. De ­exemplu, listele cu traseiști nu au fost validate doar de șeful cel mare al partidului, ci inclusiv de organizații. E rost de o reformă? Atunci, să începem, dar nu cu privirea doar la un om.

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker