Actualitate

Restricțiile, greu de respectat în municipiul Buzău. Cafenele și o agenție de pariuri, închise de polițiști, deși ar fi trebuit să-și suspende activitatea

Toate structurile M.A.I. și reprezentații celorlalte instituții cu atribuții de verificare și control, sub autoritatea Instituției Prefectului, au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară şi a restricţiilor impuse în vederea prevenirii și limitării infectării cu virusul Sars-Cov2.

În perioada 09 – 12 noiembrie, peste 1100 de efective, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului şi Direcției Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au desfăşurat în sistem integrat acţiuni de verificare în zonele aglomerate, centre comerciale, gări, autogări, pieţe şi terase dar şi în mijloace de transport în comun, pentru respectarea măsurilor sanitare impuse de pandemia de Covid-19.

Astfel, au fost executate 30 de acțiuni punctuale în care au fost verificate peste 200 de unităţi comerciale şi agenţi comerciali.

Peste 4000 de persoane au fost legitimate/verificate şi le-au fost comunicate recomandări privind normele legale în vigoare.

Două cafenele și o agenție de pariuri din municipiul Buzău, care funcționau încă, au fost închise de polițiști deși ar fi trebuit să-și suspende activitatea de o săptămână după ce autoritățile au impus restricții ca urmare a depășirii ratei de incidență de 3 cazuri Covid 19 la mia de locuitori.

În data de 10 noiembrie, în urma unui control la o societate comercială  de pe raza municipiului Buzău, poliţiştii au constatat că unitatea de alimentație publică își desfășura în continuare activitatea, chiar dacă actualele prevederi, raportate la rata de incidență a infectării la nivelul localității, impuneau închiderea acesteia. Administratorul a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

În data de 11 noiembrie, poliţiştii au verificat mai multe unități de alimentație publică, dar și alte categorii de operatori economici din municipiul Buzău.

În urma controalelor la două unități de alimentație publică, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale din cauză că spațiul nu era amenajat așa cum prevede cadrul legal pentru a permite funcționarea cu respectarea normelor și măsurilor instituite pentru prevenirea răspândirii SARS-Cov2, astfel încât spațiul comercial să nu reprezinte un risc.

În cazul unei alte unități de alimentație publică și a unui operator economic licențiat în domeniul jocurilor de noroc au fost aplicate sancțiuni pentru că nu și-au suspendat activitatea, chiar dacă actualele prevederi, raportate la rata de incidență a infectării la nivelul localității, impuneau închiderea unităților respective.

Poliţiştii rutieri au fost prezenţi și în trafic şi au verificat peste 130 de autovehicule destinate transportului public de persoane.

În cadrul activităților de verificare și control poliţiştii au aplicat 384 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, dintre care 381 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi 20 de sancţiuni pentru nerespecarea restricţiilor de circulaţie a persoanelor.

Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 50.000 de lei.

Acțiunile au avut ca scop verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite în această perioadă a stării de alertă, precum și pentru prevenirea și combaterea ilegalităților pe toate palierele, fiind angrenați polițiști din toate domeniile de competență, respectiv poliţişti de ordine publică, rutieră, economic şi investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Reamintim faptul că organizarea de evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive, aniversări etc.) este interzisă, circulaţia persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00 este restricţionată, cu anumite excepţii, iar purtarea măştii de protecţie a devenit obligatorie în toate locurile publice. În situația în care forțele de ordine constată că aceste interdicții sunt încălcate, vor interveni cu fermitate și vor aplica sancțiuni contravenționale.

Astfel de acțiuni vor continuate zilnic pe raza județului Buzău și în perioada următoare, forțele de ordine publică acționând permanent în sistem integrat pentru asigurarea unui climat optim de siguranță publică, prevenirea și limitarea răspândirii virusului Sars-Cov2, dar și pentru a preveni și combate ilegalitățile de orice fel.

Inspectoratului de Poliție Județean Buzău recomandă tuturor cetăţenilor să păstreze dinstanţarea fizică, să poarte mască de protecţie şi să nu se expună la riscuri„, au transmis reprezentanții IPJ Buzău.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker