Actualitate

Reprezentanți ai Școlii Militare de la Boboc, în vizită la Parlament

Elevi și personal aparținând Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene de la Boboc (SMMMSFA) au participat, marți, la Conferința „Obârșia neamului românesc”, eveniment găzduit de Palatul Parlamentului. Conferința a adus în atenția publicului importanța culturii naționale și a educației, cele care stau la baza neamului românesc, mai ales în acest moment crucial pentru istoria, limba și cultura României aflate în mare criză multilateral dezvoltată pe toate planurile, după cum transmit reprezentanții instituției de învățământ de la Boboc. În cadrul conferinței, au luat cuvântul mai mulți academicieni, scriitori, filologi și cercetători ai istoriei naționale.

Elevii Școlii Militare de la Boboc au asistat la o ședință a Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, din cadrul Camerei Deputaților, invitație venită din partea deputatului USR Bogdan-Ionel Rodeanu, totodată, vicepreședinte al Comisiei. Tinerii s-au întâlnit și cu președintele Comisiei pentru învățământ, deputatul Natalia-Elena Intotero, prilej cu care au putut aborda subiecte legate de procesul instructiv-educativ.

„Reprezentanții Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene <Traian Vuia> au participat astăzi (1 noiembrie, n.r.) la Conferința <Obârșia neamului românesc>, eveniment găzduit de Palatul Parlamentului (…) Cu această ocazie, elevii au avut oportunitatea de a vedea cum se desfășoară o ședință a uneia dintre comisiile Camerei Deputaților, mai exact a Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. Invitația a venit din partea vicepreședintelui comisiei, domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu, care a avut bunăvoința și de a le oferi elevilor un tur al Palatului Parlamentului. În acest timp, s-au întâlnit cu preşedintele Comisiei pentru educație, doamna deputat Natalia-Elena Intotero, cu care elevii școlii au avut ocazia să poarte mai multe discuții legate de procesul de învățământ”, se arată într-un comunicat al SMMMSFA Boboc.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker