Rechizite școlare esențiale în noul an

Ca de fiecare dată, înainte de începerea anului școlar, una dintre preocupările principale ale fiecărui părinte este achiziția de rechizite școlare. Mai mult decât o necesitate, rechizitele școlare joacă un rol foarte important în procesul de învățare și în gradul de implicare al celor mici atunci când vine vorba de școală.
Emoția primei zile de școală este una foarte puternică pentru cei mici care simt că încep o nouă etapă din viața lor, cu oameni noi și așteptări mai mari din partea părinților. Există câteva lucruri mici pe care părinții le pot face pentru a-și ajuta copii să-și depășească emoțiile iar unul dintre ele este implicarea celor mici în alegerea rechizitelor școlare. În acest fel, stiloul și pixurile, penarul sau ghiozdanul vor deveni obiecte de mândrie iar cei mici vor fi mult mai entuziaști. Aici găsiți mai multe idei care să vă ajute să transformați prima zi de școală într-o experiență pozitivă.
În același timp, odată ajunși în sala de clasă, cei mici se vor simți mult mai siguri pe ei dacă au un ghiozdan echipat cu toate rechizitele școlare necesare. Copiii care au la îndemână toate instrumentele și rechizitele de care au nevoie, vor fi mult mai atenți în timpul orelor pentru că nu vor fi nevoiți să ceară un pix sau o pensulă de la colegul sau colega de bancă. Astfel nici nu vor întrerupe ora, devenind o sursă de distragere a atenției pentru colegi. În plus, un elev care nu are rechizitele necesare se va plictisi și va întrerupe activitatea celorlalți, pentru că în mod firesc va vrea să vorbească ori să se joace pentru a-și ocupa timpul.
De cele mai multe ori, mai ales în clasele primare, învățătorul este cel care face și trimite părinților lista de rechizite finală, însă există anumite produse de papetărie care se vor regăsi în orice listă și pot fi cumpărate din timp. Iată și o listă de rechizite școlare care pot fi cumpărate la prețuri promoționale de pe papetarie.ro
Vorbim mai întâi despre stilou. Dacă în gimnaziu, profesorii nu se așteaptă că elevii lor să scrie cu stiloul, în ciclul primar lucrurile stau cu totul altfel. Cel mai adesea învățătorii vor cere ca cei mici să folosească stiloul în majoritatea timpului. Motivul este acela că deși stiloul nu alunecă la fel de ușor pe hârtie ca pixul, tocmai acest lucru face ca cei mici să-și formeze un scris mai frumos sau dacă nu frumos, cel puțin lizibil. Nu este cazul să cuumpărați stilouri foarte scumpe însă nu lăsați doar prețul să vă influențeze decizia de cumpărare. Există o cale de mijloc în gama de stilouri Schneider. Brandul propune stilouri rezistente, ușoare și mai ales care nu lasă pete de cerneală, la prețuri foarte convenabile. Cu toate astea, copiilor li se va cere să aibă în penar și un set de pixuri colorate. Alegeți pixurile cu gel care scriu foarte ușor și sunt și foarte economice.
Creioanele sunt articole esențiale ce nu pot lipsi din penarul niciunui elev, indiferent de vârsta lui. Creioanele grafit vor fi printre cele mai utilizate instrumente de scris din penar căci vor fi folosite atât la scris, cât și în ora de desen sau în ora de geometrie. Foarte mulți profesori și învățători vor insista ca elevii lor să folosească creioane HB pentru că greșelile sunt mult mai ușor de corectat. Aici există două variante: creioanele clasice din lemn și creioanele mecanice cu mina de creion aferentă.
Cariocile și markerele sunt instrumente de scris foarte utile elevilor de orice vârstă. Oferta de carioci și markere este foarte variată atât din punct de vedere al prețurilor, cât și din punct de vedere al paletei coloristice. De la seturi de carioci de 6 pană la 24 culori, le veți găsi în nuanțe tari, pastel sau cu sclipici. Mai mult, puteți achiziționa carioci antibacteriene sau carioci ce se curăță cu apă, o variantă foarte utilă mai ales dacă vorbim despre copiii mai mici care au tendința să-și decoreze și uniforma sau cămașa.
Oferta de penare este una foarte mare. Puteți opta pentru penare goale, pe care să le umpleți cu instrumentele de scris cumpărate separat ori pentru penare echipate complet. O altă variantă interesantă pentru elevii din ciclul primar este penarul ce poate fi colorat chiar de cel mic, care va avea posibilitatea astfel să creeze și să se afișeze cu un penar unic, personalizat.
Ora de desen este parte din curricula școlară până la sfârșitul gimnaziului așa că, oricare ar fi vârsta copilului, acesta va trebui să aibă un set de pensule și un mediu de pictură, cel mai adesea acuarele sau guașe.
Dacă pentru alegerea caietelor în ciclul primar este nevoie de recomandarea învățătorului, la gimnaziu lucrurile sunt mai simple căci profesorii nu sunt pretențioși în ceea ce privește formatul caietului. Așadar este mai degrabă o chestiune de preferință a copilului. Pentru a acoperi orice eventualitate poți cumpăra și caiete studențești dar și caiete A5.
Încheiem lista de rechizite cu coperțile și etichetele pentru caiete. Atât învățătorii cât și profesorii vor pune preț pe aspectul îngrijit al suportului de curs și aproape toți vor avea pretenția ca elevii să folosească coperțile. Dincolo de acest lucru, coperțile au și un rol practic, acela de a rigidiza și proteja caietele de umezeală sau de apa vărsată în mod accidental. Cu ajutorul etichetelor, celui mic îi va fi mult mai ușor să identifice caietele pe care trebuie să le pună în ghiozdan pentru a doua zi sau, în cazul în care își pierde caietul, șansele să-l recupereze sunt mult mai mari dacă pe etichetă este trecut numele și clasa din care face parte.
Mai puteți adăuga în coș și lipici, hârtie colorată, glasată și creponată pentru ora de arte vizuale și abilități practice, dar dacă vă veți pregăti din timp cu rechizitele din lista noastră, veți constata la începutul anului școlar că vor rămâne foarte puține lucruri de cumpărat pentru ghiozdanul celui mic.



