Administrație

Râmnicul, reprezentat la cel mai înalt nivel în promovarea alegerilor europarlamentare

Timp de două zile, 30 şi 31 ianuarie 2024, administratorul public al municipiului Râmnicu Sărat, Florian Ceparu, va reprezenta judeţul Buzău la întâlnirea regională a centrelor Europe Direct din Europa, la care iau parte peste 200

Florin Ceparu

de reprezentanți din România, Grecia, Bulgaria, Cipru, Italia, Slovenia, Slovacia și Malta. „Centrul Europe Direct Râmnicu Sărat este zilele acestea parte din Networkingul cu alte centre, promovarea bunelor practici și dezvoltarea unor proiecte comune sunt parte, timp de două zile, în agenda de lucru a evenimentului. Tema principală propusă spre dezbatere în cadrul evenimentului va fi direcția și puterea alegerilor europarlamentare, care se vor desfășura în luna iunie 2024, în Europa”, a transmis pentru OPINIA Florin Ceparu.

În România, rețeaua Europe Direct (ED) este formată din 24 de centre care au ca misiune promovarea mesajelor europene, a evenimentelor și generarea de activități care să crească nivelul de participare și apartenență a cetățenilor la spațiul și valorile europene. Municipiul Râmnicu Sărat este singura primărie din România care gestionează un astfel de centru de informare, în anul 2023 fiind implementate 100 de activități care au angrenat mai bine de 2.800 de participanți. Anual, au loc astfel de întâlniri de lucru, fie cu participarea tuturor delegaților din Europa, fie regional, așa cum este cazul întâlnirii de zilele acestea, în scopul promovării priorităților și obiectivelor fiecărui an.

Puncte de contact europene în România

Centrele Europe Direct contribuie la crearea unor punți între europeni și instituțiile care îi reprezintă la nivel european și facilitează implicarea în dezbaterile privind viitorul UE. Centrele oferă răspunsuri cu privire la politicile, programele și prioritățile UE. Personalul din cadrul acestor centre discută în mod nemijlocit cu cetățenii și cu diversele părți interesate în mod proactiv și continuu, pentru a asigura o mai bună înțelegere și asumare a proiectului european. Rețeaua centrelor EUROPE DIRECT (ED) este formată din 24 de Centre.

Centrele de documentare europeană (European Documentation Centres – EDC) promovează educația și cercetarea pe tema integrării europene. Acestea oferă o serie întreagă de documente privind afacerile europene și încurajează mediul universitar să se implice în dezbaterile privind viitorul UE. Rețeaua centrelor de documentare europeană este formată din 12 Centre.

O nouă generație de centre Europe Direct

O nouă generație de peste 420 de centre Europe Direct își începe activitatea în întreaga Uniune Europeană. Cu un mandat care va dura până la sfârșitul anului 2025, aceste centre vor aduce Uniunea Europeană, politicile și valorile acesteia în toate colțurile Europei. Centrele vor stabili o legătură importantă între instituțiile UE și cetățeni, contribuind la explicarea modului în care Europa combate pandemia de COVID-19, stimulând redresarea economică prin intermediul programului NextGenerationEU și abordând tranziția verde și tranziția digitală.

Noua rețea Europe Direct va aduce o schimbare concretă pentru cetățenii UE. Centrele vor asigura informarea oportună și obiectivă cu privire la chestiunile europene și vor depune, în același timp, eforturi pentru a interacționa cu cetățenii cu privire la chestiuni legate de starea și de viitorul Uniunii Europene. Prin intermediul acestor activități de informare și implicare, centrele își vor aduce contribuția la sfera publică europeană și vor spori gradul de conștientizare cu privire la UE și la prioritățile, oportunitățile și provocările sale.

Europa mai aproape de cetățeni: apel pentru o generație modernă Europe Direct

Comisia Europeană lansează un apel în vederea selecției unei noi generații de centre Europe Direct pentru perioada 1 mai 2021- 31 decembrie 2025. Scopul Europe Direct este de a face Europa mai accesibilă oamenilor de la nivel local și regional, dar și de a dezbate împreuna cu ei despre Uniunea Europeană și politicile sale, priorități și viitor.

Centrele Europe Direct vor informa cetățenii despre Uniunea Europeană și vor organiza activități cum ar fi dezbateri locale cu cetățenii, crearea de parteneriate locale, inclusiv cu presa și vor susține instituțiile europene pentru o mai bună înțelegere a  sensibilităților, preocupărilor și opiniei publice din respectivele zone geografice.

Suma totală estimată alocată pentru România în 2021 (lunile mai-decembrie) este de   563.208 euro. Pentru perioada 2022-2025, grantul anual dedicat fiecărui centru Europe Direct va fi de 30.400 euro.˝

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker