Politic

PSD Buzău vrea ministru

Purtătorul de cuvânt al Partidului Social Democrat, Florin Manole, a anunțat că vineri și sâmbătă vor avea loc două ședințe ale PSD, ai cărui membri vor decide intrarea sau nu la guvernare a formațiunii și pentru a fi nominalizați candidații pentru funcțiile de ministru în care social-democrații își vor trimite reprezentanți în viitorul cabinet condus de Ilie Bolojan.

Manole a menționat că pentru desemnarea viitorilor miniștri ai PSD se va face o competiție internă. „După finalizarea consultărilor de la Palatul Cotroceni de mâine, o să știm, ca partid, de fapt o să știe toate celelalte partide și opinia publică, care sunt propunerile concrete de pe masa dialogului – de la propunerile referitoare la fiscalitate până la propunerile referitoare la dimensiunea politică de definire a coaliției. Având în vedere aceste informații, cu ele, președintele partidului va prezenta membrilor PSD și conducerilor județene opțiunile, după care va exista un vot. Urmare a acelui vot, o să avem rezultatul consultării interne din partid pentru această temă a intrării la guvernare și a tuturor celorlalte detalii politice, de la portofolii și așa mai departe”, a afirmat miercuri Manole, citat de  „Agerpres”.

El a explicat că vineri va avea loc ședința Consiliului Politic Național în care se va decide, prin vot, intrarea sau nu la guvernare a PSD. În cazul în care se decide intrarea la guvernare, Consiliul Politic Național se va reuni și sâmbătă, pentru a decide cine vor fi miniștrii social-democrați din noul guvern. „În privința funcțiilor de ministru va fi o competiție internă. Președintele partidului nu va veni cu o listă de propuneri în fața colegilor pentru a o valida. Va fi o competiție deschisă pentru fiecare dintre eventualele poziții, iar doritorii, care evident trebuie să îndeplinească și niște standarde profesionale, dacă vor fi mai mulți pentru anumite poziții, va exista un vot care să facă departajarea”, a explicat Florin Manole.

Votul de sâmbătă va fi o bună ocazie pentru social-democrații buzoieni să încerce să își trimită un reprezentant în guvern. Potrivit președintelui PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, organizația județeană o susține pe Carmen Orban pentru portofoliul Sănătății.

Carmen Orban

Medicul Carmen Orban este senator, aleasă pe listele PSD Buzău la scrutinul din 7 decembrie 2024. În iunie 2023 a fost numită Consilier de Stat în domeniul sănătății. După absolvirea Facultății de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj Napoca, și-a început cariera profesională ca medic rezident în secția de anestezie și terapie intensivă (ATI) a Spitalului Universitar din București (1996 și 2001). A profesat apoi ca medic specialist ATI în cadrul Spitalului Clinic de Urgență și Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, unde a lucrat din 2001 până în 2011, iar din 2009 până în 2011 a ocupat funcția de manager al acestei unități medicale. În perioada 2011-2019 a fost manager al Institutului Clinic Fundeni, apoi a fost numită director general al grupului medical Monza.

Articole similare