Actualitate

Protest în desfășurare al sindicaliștilor din învățământ

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ au anunțat reluarea protestelor. În consecință, în această dimineață, începând cu ora 10.00, 100 de sindicaliști vor protesta în Piața Victoriei, iar, de la ora 11.30, vor picheta sediile principalelor partide politice, PSD și PNL.

Principala nemulțumire rămâne cea legată de salarizare. „Reamintim reprezentanților Guvernului României și partidelor politice că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Majorarea salarială de doar 4 %  de la data de 1 ianuarie 2022, care înseamnă o creștere a veniturilor cu aproximativ 65 de lei net pentru personalul didactic de predare, a provocat o stare ne nemulțumire generală în rândul salariaților din învățământ”, se arată într-un comunicat semnat de președinții celor trei federații.

Sindicaliștii mai amintesc în comunicat și de faptul că peste 30.000 de salariați din categoria  personalului nedidactic din învățământ  beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și  alte  tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut.

În plus, spun sindicaliștii, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017, ceea ce a făcut inaplicabile H.G. nr. 34/2018 și H.G. nr. 569/2017.

„În prezent, cele trei federații sindicale au în desfășurare un referendum privind declanșarea grevei în sistemul educațional“, se mai arată în se arată în comunicat.

Articole similare