Economic

Proiectul SEED: 21 planuri de afaceri câștigă finanțări de 100.000 de euro pentru înființarea de întreprinderi sociale

Concursul de planuri de afaceri organizat în cadrul proiectului Social Economy Entrepreneurship Development (SEED) s-a finalizat cu selecția a 21 planuri de afaceri ce vor beneficia de o finanțare de până la 100.000 de euro fiecare pentru înființarea de întreprinderi sociale. Cele 21 planuri de afaceri propun înființarea de întreprinderi diverse, de la o școală de șoferi și o fabrică de dulceață și gem, la activități de îngrijire copii sau organizare de excursii în Delta Dunării. Lista completă a câștigătorilor poate fi consultată pe portalul https://100000euro.ro.

Proiectul a fost implementat de un consorțiu format din Centrul de Consultanță și Management al Proiectelor EUROPROJECT, Blocul Național Sindical și IPA SA și s-a adresat persoanelor care locuiesc într-unul din județele regiunilor Sud, Sud-Vest și Sud-Est.De la lansarea sa, în primăvara acestui an, 147 de persoane au urmat cursuri de formare antreprenorială specifică, în conformitate cu standardul pentru antreprenor în economia socială și cursuri de dezvoltare a competențelor digitale, dezvoltate împreună cu Google. Absolvenții acestor cursuri și nu numai au fost apoi invitați să depună planurile de afaceri pentru a participa la concursul în urma căruia câștigatorii pot obține finanțarea de 100.000 de euro.

Maxim 10% dintre subvenții au fost acordate unor întreprinderi înființate de persoane care se încadrează în categoriile de grup țintă eligibile, dar nu au participat la cursurile organizate în cadrul proiectului. Condițiile de eligibilitate au inclus obligația participanților de a deține certificate ANC similare si de a avea domiciliul într-unul din județele regiunilor Sud, Sud-Vest și Sud-Est.

Întreprinderea socială nu este o societate de caritate, ci o companie care derulează activităţi economice în beneficiul comunităţii şi ale cărei profituri vor fi folosite pentru rezolvarea unei nevoi specifice, sociale sau de mediu. Întreprinderile sociale înființate vizeaza crearea de locuri de muncă pentru persoane defavorizate sau discriminate pe piaţa muncii, dezvoltarea comunităţii locale, coeziunea socială, educația sau protecţia mediului.

Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să ne contactați la 0758.099.670 sau la adresa [email protected].

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker