Actualitate

Proiect de lege inedit: animalele de companie să fie primite în instituții publice

Posesorilor de animale de companie li s-ar putea permite să își ia necuvântătoarele cu ei atunci când merg în instituții publice sau folosesc mijloacele de transport în comun. Un astfel de proiect de lege se află în prezent la Parlament, la inițiativa Consiliului Județean Ilfov. Bineînțeles că proiectul vine la pachet cu anumite reguli, iar una dintre acestea este ca pisicile să fie transportate în cuști speciale, iar câinii să fie ținuți în lesă.

Consiliul Județean Ilfov este prima instituție publică din România care le permite stăpânilor de animale de companie să vină cu ele la birou. Inițiatorii legii care ar permite accesul animalelor în toate instituțiile publice din țară susțin că, odată cu această modificare, oamenii ar căpăta o părere mai bună despre stat, iar animăluțele nu ar mai aștepta afară, în frig sau în soare cât timp stăpânii își rezolvă treburile. „Ce ne dorim este să nu mai vedem animale în afara instituțiilor, să nu aștepte în soare sau în frig stăpânul care are de rezolvat o problemă”, a spus deputatul George Tuță, inițiatorul proiectului de lege.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker