Programul pentru formare psihopedagogică va fi accesibil și la Buzău

Un program local pentru formare psihopedagogică dedicat tinerilor absolvenți de studii superioare și care și-ar putea manifesta dorința de a lucra în sistemul de învățământ, pentru dezvoltarea unei cariere didactice, va fi reactivat la Buzău, ca urmare a unei colaborări între Inspectoratul Şcolar Judeţean Buzău, Universitatea Petrol şi Gaze din Ploieşti şi Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) Prahova. Proiectul a fost sprijinit de parlamentarul social democrat buzoian Romeo Lungu, implicarea politicianului stimulând operativitatea demersurilor instituționale pentru readucerea serviciului respectiv la Buzău.
„În urma discuțiilor purtate cu doamna inspector școlar general Daniela Palcău și domnul inspector școlar adjunct Dan Popescu, și ca urmare a demersurilor constante în sprijinul educației din județ, s-a concretizat parteneriatul dintre ISJ Buzău și Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești pentru organizarea Modulului Psihopedagogic – Nivelul I, postuniversitar, la nivel local. Cursurile se vor desfășura la Casa Corpului Didactic din Buzău, iar înscrierile pentru prima serie au loc în perioada 8 – 26 septembrie 2025. Programul se adresează absolvenților de studii universitare de licență, din orice domeniu acreditat, care doresc să obțină certificarea necesară pentru a preda în învățământul preuniversitar. Este o măsură concretă pentru sprijinirea tinerilor din județ care își doresc o carieră în educație, dar și un răspuns la criza de personal didactic calificat, în special în zonele rurale și la disciplinele precum matematică, fizică, chimie și alte științe. Cursurile vor avea loc în format adaptat (vineri – duminică), pe durata a trei-patru luni, cu taxă achitată în rate, tocmai pentru a fi cât mai accesibile. Voi continua să sprijin toate inițiativele care oferă șanse reale tinerilor din Buzău și contribuie direct la întărirea sistemului educațional local”, este mesajul parlamentarului social democrat Romeo Lungu.
Această iniţiativă are ca obiectiv, începând din această toamnă, constituirea unei grupe de formare locală în Buzău, care să faciliteze absolvenţilor obţinerea certificării psihopedagogice, necesară pentru a preda în sistemul educaţional preuniversitar. Cursurile vor fi organizate la nivel local, facilitând accesul tinerilor din judeţ la formare, fără a fi nevoiţi să se deplaseze în alte oraşe. Iniţiativa are ca scop sprijinirea tinerilor să intre în sistemul educaţional, contribuind astfel la acoperirea posturilor vacante cu personal calificat şi motivat.
Daniela Palcău, inspector general la Inspectoratul Școlar Județean, spune că în cel mai scurt timp va deveni funcțională o grupă de formare, care va funcţiona în cadrul Casei Corpului Didactic Buzău, fiind destinată tinerilor absolvenţi din judeţ care doresc să devină cadre didactice. Programul va pune la dispoziție 25 de locuri, urmând să fie parcurse două module: Modulul 1 – destinat absolvenţilor care doresc să predea în clasele I–X (învăţământ primar, gimnazial şi liceal inferior); Modulul 2 – destinat predării în învăţământul liceal – ciclul superior şi postliceal (clasele XI–XIII). Derularea acestui program la nivel local elimină barierele legate de mobilitate şi costuri, în special pentru absolvenţii din zonele rurale, şi contribuie direct la accesibilizarea meseriei de dascăl.
„Prin organizarea acestei grupe de formare, ISJ Buzău îşi propune să sprijine integrarea profesională a tinerilor în sistemul educaţional şi să asigure continuitatea procesului instructiv-educativ în unităţile cu risc de subdimensionare a resursei umane. Totodată, programul urmăreşte încurajarea alegerii carierei didactice de către tinerii absolvenţi, oferind o perspectivă clară şi structurată de debut în profesie, printr-o formare recunoscută, aplicabilă şi adaptată realităţilor din sistemul educaţional românesc”, a completat „generalul” Daniela Palcău.



