Educație

Profesorii de la „Moisil”, la o nouă sesiune de pregătire „CyberAgent”

Pe tema Inteligenței Artificiale

Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” a spus prezent, prin reprezentanții săi, și la cel de-al treilea atelier din cadrul proiectului „CyberAgent”, intitulat „Inteligența artificială (IA)” la care punctul central l-au constituit dezbaterile privind inteligența artificială ca un aliat de încredere, dar și ca o potențială amenințare în această lume interconectată, unde atacurile cibernetice devin tot mai sofisticate. Evenimentul a fost organizat de Universitatea din Vilnius și a  adunat specialiști din întreaga lume pentru a discuta impactul IA asupra securității cibernetice. Atelierul a fost deschis de Renata Danielienė, managerul proiectului, care a surprins audiența printr-un experiment inovator: o prezentare susținută inițial de geamănul său digital. „IA poate fi un instrument puternic, dar adevărata valoare rămâne în mâinile specialiștilor umani”, a declarat ea. Renata Danielienė a prezentat progresele proiectului CyberAgent, care include evaluări ale nevoilor publicului și dezvoltarea unui program de formare de opt module dedicate securității cibernetice.

O altă intervenție a venit din partea Özgür Can Turna, inginer de securitate software la ISTEC Cybersecurity; el a evidențiat cum IA transformă securitatea cibernetică, permițând detectarea proactivă a amenințărilor și reducerea erorilor umane. „Sistemele bazate pe IA învață și se perfecționează continuu, devenind mai eficiente în identificarea atacurilor cibernetice”, a explicat acesta. Totuși, provocările nu lipsesc: falsurile pozitive și utilizarea IA de către infractorii cibernetici reprezintă riscuri semnificative.

La rândul său, Gülhan Ertürk Akgül, director executiv al ArVis Technology, a avertizat că atacatorii cibernetici folosesc tot mai des IA pentru a-și automatiza strategiile și pentru a eluda măsurile tradiționale de securitate. „Botnet-urile controlate de IA se pot adapta la noi condiții și pot lansa atacuri devastatoare asupra unor ținte multiple simultan”, a explicat aceasta. Phishing-ul avansat, atacurile prin forță brută și deepfake-urile reprezintă doar câteva dintre metodele prin care infractorii exploatează puterea IA.

Profesorii Emil Simion și Ioana-Corina Bogdan au pus în discuție subiectul legat de aplicarea învățării automate în detectarea și prevenirea atacurilor ransomware. Ei au evidențiat cum tehnici precum Random Forest și rețelele neuronale pot identifica comportamente anormale și pot reduce timpul de reacție la atacuri. Totuși, provocările rămân, inclusiv riscurile asociate manipulării modelelor de IA de către atacatori.

Experții au ajuns la un consens: IA este atât o sabie cu două tăișuri, cât și o resursă esențială pentru securitatea cibernetică, iar viitorul va necesita un echilibru între inovare și responsabilitate. În ceea ce privește proiectul „CyberAgent”, la care Buzăul este conectat prin cadrele didactice ale Liceului „Moisil”, își propune să continue discuțiile și să ofere soluții practice prin seminarii și sesiuni de formare. 

Articole similare