Profesor din Râmnicu Sărat, voce a educației europene la Strasbourg

Orașul francez Strasbourg devine în curând epicentrul dialogului european despre viitorul educației civice, găzduind Forumul de „Educație pentru cetățenie europeană”, un eveniment de anvergură care va reuni în perioada 25–27 mai 2025 tineri lideri, educatori, formatori și decidenți din întreaga Europă.
Din partea comunității râmnicene, Angelina Rivera-Rocabado, director adjunct al Școlii Gimnaziale „Gh. Vernescu” – singura școală cu titlul de Școală Europeană din municipiul Râmnicu Sărat –, va participa în calitate de speaker, moderator și raportor în cadrul evenimentului. Prezența sa este o onoare și o recunoaștere a implicării active și continue în promovarea valorilor europene în educație.
Organizat de Consiliul Europei, forumul este dedicat consolidării participării tinerilor la procesele democratice, promovării drepturilor omului și statului de drept, dar și creării de punte solide între educație, tineret și decidenți politici.
Participanții vor fi implicați în ateliere interactive, mese rotunde și sesiuni colaborative, unde vor discuta despre provocările actuale în educație, precum dezinformarea, extremismul sau lipsa de implicare civică, dar și despre soluții inovatoare pentru susținerea cetățeniei active.
Prezența profesoarei Angelina Rivera-Rocabado la Strasbourg nu este doar un moment de mândrie locală, ci și un exemplu că Râmnicu Sărat contribuie activ la viitorul educației europene, oferind modele de implicare, viziune și dedicare.
România este reprezentată cu cinste, iar comunitatea educațională râmniceană arată din nou că poate fi un reper de profesionalism și spirit european.



