sâmbătă, 24 octombrie 2020

Proaspăt cetăţean de onoare a municipiului Buzău / Strănepoata lui Alexandru Marghiloman anunţă că va ajuta aspiranţii şi studenţii la Drept

Strănepoata omului politic Alexandru Marghiloman a devenit, luni, cetăţean de onoare al municipiului Buzău, în urma votului unanim al consilierilor locali din şedinţa deliberativului municipal, care a avut loc cu o zi înainte de împlinirea a o sută de ani de la Unirea Basarabiei cu România, act care se leagă de numele marelui politician buzoian.

,,Doamna Irina Vlăduca-Marghiloman este strănepoata marelui român Alexandru Marghiloman care, la 27 martie 1918, dând dovadă de mult curaj şi patriotism (…) a luat act de hotărârea cvasiunanimă a Sfatului ţării la Chişinău, declarând Basarabia pentru vecie unită cu România. Ca descendentă a marelui om politic, doamna Irina Vlăduca Marghiloman a avut mult de suferit în viaţă, în copilărie chiar fiindu-i schimbat numele din Marghiloman în Marghioala. Din 1975, trăieşte în Germania împreună cu familia, dar niciodată nu a încetat să-şi iubească ţara şi locurile unde s-a născut şi a trăit ilustrul său înaintaş. Din septembrie 2014, şi-a redobândit şi cetăţenia română. De foarte mulţi ani, doamna Irina Vlăduca Marghiloman are o ferventă activitate de reabilitare a numelui Alexandru Marghiloman şi a valorilor naţionale în care acesta a crezut. De asemenea, doamna Irina Vlăduca Marghiloman crede în reunificarea Basarabiei cu România şi contribuie activ la acţiuni legate de aceasta. Consider că acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Buzău doamnei Irina Vlăduca Marghi­loman onorează pe fiecare cetăţean din oraşul nostru. Menţionez că şi Alexandru  Marghiloman este cetăţean de onoare post-mortem al municipiului Buzău”, a spus primarul Constantin Toma.

La rândul ei, Irina Vlăduca-Marghiloman a anunţat că, până la sfârşitul anului, va înfiinţa Fundaţia Alexandru Marghiloman, cu sediul la Buzău, a cărei activitate se va concentra pe două direcţii: sprijinirea studenţilor la Drept din Buzău şi acţiuni de înbunătăţire a raselor de cai din România.

,,Ori de câte ori veţi avea nevoie să mă implic pentru oraşul Buzău, nu ezitaţi să mă contactaţi. Am dorinţa să continui ceea ce a început Alexandru Marghiloman, sora lui – străbunica mea, Elena Marghiloman -, cu tot ceea ce îmi stă în putinţă pentru lucruri caritabile. De aceea – de mult am avut această dorinţă, dar acum am primit avânt de la dumenavoastră – voi înfiinţa, până la sfârşitul anului, o fundaţie, Fundaţia Alexandru Marghiloman, cu sediul la Buzău, care va avea două scopuri: a susţine elevii şi studenţii din Buzău care vor urma sau au terminat facultatea de Drept, şi a doua, care tot se leagă de unchiul meu, de a ne ocupa de cai, de îmbunătăţirea rasei cailor din România, pentru a duce mai departe ceea ce el a făcut în aceşti ani pentru România. Vă mulţumesc încă o dată foarte mult. Este o onoare pentru familia mea şi pentru mine şi… sunt emoţionată”, a spus Irina Vlăduca-Marghiloman.

loading...
error: Content is protected !!