Fără falsă modestie (zic aceasta cu o anumită doză de autoironie și sarcasm, dacă doriți) și fără o mare doză de risc pot paria cu oricine și pe orice că viitorul prim-ministru al Republicii Moldova va fi o doamnă. Ba mai mult, în proporție de peste 60-70 la sută îi cunosc și numele, dar nu vreau să deschid parantezele, fiindcă sunt convins că și majoritatea dintre Dumneavoastră își dau bine seama din care parte bate vântul și cine are șansele să se vadă cu sacii în căruță. Or, după ce candidaturile lui Vladimir Voronin, Renato Usatâi și Andrei Năstase au trecut, din varii motive, pe lângă urechile președintei Maia Sandu, lucrurile aproape s-au limpezit și alegerile parlamentare vor avea loc, foarte probabil, în termenele stabilite de lege și nici cu o zi mai devreme. Aceasta se va întâmpla spre deliciul unora (pentru care actuala stagiune parlamentară nu poate fi decât „cântecul lor de lebădă”) și spre stupefacția altora (care au dorit, sincer, să schimbe ceva, dar… la fel de sincer nu au putut să calce pe propriile principii și orgolii). Nu de alta, dar cifra 54 (numărul deputaților care susțin candidatura majorității deja formale) și-n Africa este mai mare decât 46 sau 47 (nici nu mai știi câți deputați sunt în actualul parlament al RM, 100 sau 101?).
De altfel, îmi dau bine seama că și mulți din cei 47 pot răsufla ușor, pe motiv că mai au trei ani de ședere în legislativ, timp în care se pot schimba multe. Când zic aceasta, îi am în vedere pe deputații PDM și pe cei din grupul lui Andrian Candu, deși ar putea fi din cei mulțumiți și în garnitura PPDA care, la o adică, nu văd cum ar putea să se regăsească în viitorul parlament. Cum zice vorba din popor — „tot răul este spre bine”… În fine, aș vrea să spun câteva cuvinte și despre cele două candidate la funcția de premier — una deja respinsă, iar alta încă nefiind aprobată. Prestația doamnei Natalia Gavriliță și a echipei sale în cadrul „audierilor parlamentare” mi-a lăsat o impresie bună, chiar dacă știau bine că merg la sacrificare. Întrebările „axacalilor” din parlament, care s-au umflat în pene cât au putut, s-au dorit a fi bengoase și cu iz de superioritate, dar și răspunsurile celor „intervievați” au fost pe măsură, uneori scurte și la obiect, alteori — cu subtext și cu sarcasm. Ce să mai, un fel de joacă de-a țara în bumbi. Până la urmă, fiecare dintre părțile beligerante au rămas pe poziții și au demonstrat că politica nu este arta compromisului, ci mai degrabă un fel de a te băga în seamă când nimic nu ai a spune… Cât privește doamna Mariana Durleșteanu, nou-nouța candidată la funcția de premier, înaintată de majoritatea ad-hoc încropită din fracțiunea lui Șor, rămășițele din PD, în frunte cu Sergiu Sârbu și câțiva (in)dependenți, femeia nu are nici o vină, fiindcă trebuie cineva „să salveze situația”. Ba mai mult, într-o declarație curentă, doamna candidată a spus că nu face parte din vreun partid (oare?) și că nu mai poate să privească dintr-o parte cum se chinuie poporul și cum politicienii își bat joc de electorat.
Sincer vorbind, personal am fost și sunt de părerea că pentru a ieși din mocirlă Republica Moldova ar avea nevoie de un guvern de sacrificiu, ceea ce înseamnă un cabinet care să „taie ca în curechi”, să ia decizii nepopulare, dar cu bătaie lungă, să piardă el astăzi, iar mâine să câștigăm cu toții, să treacă, la urma urmei, peste orgolii și principii în numele viitorului, dar să nu se cramponeze de niște dividende politice efemere, asemănătoare bulelor de săpun. Probabil, cu excepția orgoliilor și principiilor, cabinetul Gavriliță ar fi putut să fie acel cabinet de sacrificiu, dar nu știu răspunsul la întrebarea: „Curajul manifestat de doamna candidat, de la tribuna centrală a legislativului, a fost pe bune sau, știind că oricum nu va trece, a fost un simplu foc de paie”? Or, nu este exclus ca răspunsul să-l aflăm după trei ani, când acest parlament odios va pleca totuși în istorie, iar Gavriliță și K (cu unele excepții) vor avea pâinea și cuțitul în mână.
Și încă ceva. Acest pariu, ca și multe altele, pot să și-l pierd și, vă rog să mă credeți, nu mă voi supăra deloc dacă se va întâmpla tocmai așa. Mă tem însă că nu se va întâmpla acest lucru, măcar din simplul motiv că și toți prezicătorii au afirmat că Republica Moldova va fi salvată de o femeie. S-o fi avut aceștia în vedere doar pe Maia Sandu sau era vorba de un tandem?
P.S.: Recenta decizie a Curții Constituționale de a respinge cererea de suspendare a acțiunii Decretului Președintelui Republicii Moldova din 11 februarie, privind declararea candidatului la funcția de prim-ministru parcă ar trebui să pună punctele pe „i”, dar unii „comentatori”, printre care și ex-președintele Dodon, s-au grăbit să interpreteze în felul lor această decizie. Lucru, de altfel, așteptat, chiar dacă și greu de explicat. Or, deciziile CC nu se interpretează, din câte știm cu toții…
