Primele informații despre recensământul din acest an. Buzăul, printre cele mai mari orașe din țară

Este posibil ca populația ,,oficială” a României să scadă cu peste un milion de locuitori după recensământul din acest an, având în vedere ultimele evoluții demografice. Prin urmare, țara noastră ar urma să fie pe locul 7 ca populație în Uniunea Europeană. Președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, este de părere că estimările din acest an indică o populație a țării de 19,1 milioane de persoane. Momentan, România se află pe locul 6 în Uniunea Europeană, în fața Olandei, care are 17,4 milioane de persoane.
La recensământul din 2011, populația României era de 20.121.641 locuitori, lucru care plasa România în categoria țărilor mijlocii ale planetei, pe locul 6 în cadrul Uniunii Europene și pe locul 58 în lume, conform datelor Eurostat. Atunci, Buzăul se număra printre orașele mari ale țării, a căror populație era indicată ca depășind 100.000 de locuitori, alături de Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Baia Mare, Botoșani și Satu Mare.
,,În acest moment suntem pe locul 6, la nivelul Uniunii Europene, ca populație. Din păcate, evoluțiile demografice din următorii 10 ani e posibil să ne coboare pe un loc 7. Din păcate, în raport cu ultimul recensământ, populația României va scădea cu un milion. La ultimul recensământ am avut 20,1 milioane. După estimările noastre, populația rezidentă va fi de 19,1 milioane după acest recensământ”, a declarat Tudorel Andrei, la Digi 24.
2021, cel mai mic număr de nașteri din istoria măsurătorilor statistice
În anul 2021 au fost înregistrați puțin peste 180.000 de nou născuți, potrivit INS. Aceste date indică cel mai scăzut nivel al nașterilor, din istoria măsurătorilor pentru indicatorul de natalitate din istoria măsurătorilor statistice din România, adică din 1930.
Anul 2021 a consemnat 179.854 de nou-născuți, în scădere cu 21.000 față de anul 2020 și cu 23.000 față de anul 2019. Această scădere semnificativă reprezintă și echivalentul pentru desființarea a aproximativ o mie de clase de școală sau grupe de grădiniță a câte 23 de copii, comparativ cu anul 2019.
În anul 2020, cele mai recente date, în Buzău au fost născuți 3.520 de copii, o statistică îngrijorătoare, având în vedere că în anul 1990, numărul nașterilor era aproape dublu, respectiv 6.758 nou-născuți, potrivit datelor Tempo.



