Administrație

Primarul Toma, cu un ochi pe muncitorii din Piața Dacia

Proiectul reabilitării Pieței Dacia s-a transformat dintr-o simplă lucrare de reamenajare în bătaie de cap atât pentru autoritățile locale, cât și pentru asocierea de firme constructoare. Nu numai că patroana uneia dintre firmele care se ocupă de lucrări a decedat și nu a lăsat în urmă un succesor, dar proiectul s-a ales și cu o plângere penală anonimă, ajunsă pe masa Parchetului European.

Lucrările erau estimate a fi finalizate în primăvara acestui an, însă termenele au fost decalate, iar primarul Constantin Toma spunea că la sfârșitul lunii iunie buzoienii vor putea circula pe „Platoul” din centrul orașului. Acum, însă, se pare că și acest termen este sub semnul întrebării, iar constructorul a cerut încă o amânare, până la toamnă.

Doleanța nu i-a fost însă îndeplinită de primar, care a cerut ca lucrările să fie finalizate la sfârșitul acestei luni, așa cum s-a stabilit inițial. Ghinionul muncitorilor este și că edilul le suflă în ceafă, pentru că biroul său din Primărie are vedere spre Piața Dacia. Nu e de mirare că, în ultimele zile, lucrurile s-au mișcat mult mai repede ca de obicei și aproape toată suprafața din Piața Dacia a fost acoperită cu granit, fiind montate inclusiv băncile. Pe toată durata lucrărilor, buzoienii au fost nevoiți să ocolească zona, fiind redirecționați pe străduțe lăturalnice, lucru incomod într-o zonă foarte circulată a orașului.

„Termenul este până la sfârșitul acestei luni și sper să nu depășească acest termen. Zvonuri sunt foarte multe. Ei au încercat să o ducă până în septembrie, eu nu am fost de acord. Văd că se mobilizează mult mai bine. Mai au foarte mult granit de montat, trec de câteva ori și pe jos și pe sus. Neșansa lor este că ferestrele de la biroul meu de primar dau în Piața Dacia. Între două întâlniri, mai arunc un ochi”, a transmis primarul Toma, la Campus TV. 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker