Actualitate

Primarul din Gura Teghii a fost arestat

Primarul comunei Gura Teghii, Gheorghe Micleru, a fost arestat vineri  după-amiază. El a fost reţinut, joi, împreună cu alte persoane, într-un dosar în care sunt vizate mai multe infracţiuni între care fals intelectual şi delapidare. Micleru, care este acuzat că a cumpărat cu bani publici o centrală termică pe care ar fi instalat-o la pensiunea pe care o deţine, mai are o condamnare într-un dosar de proxenetism. Reţinerea a avut loc în urma unor percheziţii care s-au desfăşurat joi atât la sediul Primăriei, cât şi la locuinţa primarului şi la o pensiune pe care o deţine.

Conform unor surse apropiate anchetei, primarul din Gura Teghii ar fi folosit la muncă în interes personal mai mulţi angajaţi din Primărie, o altă faptă pentru care ar fi cercetat fiind legată de achiziţionarea unei centrale termice din bani publici pe care ar fi instalat-o la pensiunea pe care o deţine. Atât Micleru, cât şi alţi suspecţi au fost reţinuţi joi seară pentru 24 de ore, iar vineri primarul a fost adus în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Pătârlagele cu propunere de arestare preventivă, propunere însușită de instanță.

Gheorghe Micleru a fost ales primar al comunei Gura Teghii în anul 2020 din partea Partidului Mișcarea Populară, fiind unul dintre cei cinci primari ai formaţiunii condusă la acea vreme de fostul deputat traseist Adrian Mocanu, actualul preşedinte al PNL Buzău.

Mai multe amănunte, în ediția de luni a cotidianului OPINIA.

Articole similare