Administrație

Primăria Nehoiu vrea dialog cu cetățenii

Primăria Orașului Nehoiu așteaptă cetățenii la o discuție „liberă, între prieteni”, pentru a vedea care sunt problemele cu care se confruntă comunitatea și ce se soluții se pot găsi în acest sens. Dialogul este parte a proiectului cofinanțat din Fondul Social European, menit să faciliteze interacțiunea dintre cetățeni și administrația locală. Valoarea totală a acestuia este de 382.037 lei, dintre care 318.237 lei sunt fondurile europene.

Primarul orașului Nehoiu, Ionuț Milea, a lansat invitația tuturor cetățenilor de a i se alătura duminica aceasta, pe 4 septembrie, la Casa de Cultură „George Băiculescu” și să își exprime nu doar nemulțumirile, ci și propunerile pentru ca orașul lor să se dezvolte de acum înainte.

„Primăria Orașului Nehoiu vă aduce la cunoștință faptul că în data de 04.09.2022, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Nehoiu, în cadrul proiectului Implementarea Mecanismului de Consultare Primării – ONG – Cetățeni, organizăm o întâlnire,  în care ne propunem să identificăm metode prin care problemele și îngrijorările cetățenilor comunității ajung în atenția administrației publice,  sunt înțelese și luate în considerare în mod real. Dorim să venim în întâmpinarea nevoilor tuturor cetățenilor noștri, să identificăm proceduri clare pentru sprijin pe termen lung. Din acest motiv, vă invităm duminică, 04.09.2022, ora 09.00, la Casa de Cultură «George Băiculescu», la o discuție liberă, între prieteni. Vă asigurăm că opiniile tuturor sunt auzite și vor fi luate în considerare în demersurile noastre!”, a transmis Ionuț Milea, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Cu toate acestea, postarea primarului a atras mai multe reacții din partea oamenilor, iar edilul a fost nevoit să le răspundă unor cetățeni nedumeriți, care au cerut lămuriri în legătură cu anumite promisiuni făcute de acesta. „D-le Primar, într-o discuție mai veche ați promis ca începeți canalizare în satul Șețu anul acesta, deja mâine este 1 septembrie și nu s-a mișcat nimic!”, i-a scris un cetățean nemulțumit. Ionuț Milea i-a transmis că nu a uitat de respectivul proiect, ci este în faza de evaluare, urmând a se ține licitația și a se demara lucrările: „Proiectul este în ultima fază de evaluare, după care urmează licitația. În condițiile în care nu apar contestații, în a doua parte a anului viitor vor începe lucrările”.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker