Administrație

Primăria Mărăcineni pregăteşte cea mai mare campanie de ecologizare

Pe canalul oficial de comunicare al Primăriei Mărăcineni a fost postat un anunţ care ar putea fi considerat unul normal – o invitaţie la o acţiune pentru ecologizarea mediului –, mai ales că astfel de acţiuni au devenit, şi pentru autorităţi, exerciţii de curăţenie de primăvară. Aflăm de la autorităţile locale că este vorba despre una dintre cele mai mari acţiuni de acest gen care a fost organizată nu numai la nivelul Primăriei Mărăcineni.

„Sunt convinsă că vom convinge mulţi oameni să agreeze ideea noastră, Vom avea şi parteneri, pentru că va fi vorba despre o logistică importantă: saci de diferite dimensiuni, mănuşi, utilaje pentru transportul deşeurilor ş.a. Primul parteneriat încheiat este agrementul cadrelor didactice, care au fost de acord să suprapună activităţile Şcolii în Săptămâna Verde celor propuse de Primăria Mărăcineni”, spune Bianca Costin, funcţionar în cadrul aparatului primarului şi cea care şi-a asumat proiectul.  

„Ce faceți vineri, 26 aprilie 2024? Primăria comunei Mărăcineni și Școala Gimnazială <Înv. Clemența Beșchea> Căpățânești vă invită la cea mai mare acțiune de ecologizare organizată în comuna noastră: <VINEREA VERDE>! Ce facem? Vom strânge gunoiul reciclabil din natură pentru a proteja mediul și a face din comuna Mărăcineni un loc mai frumos și mai curat, în care copiilor noștri să le fie drag să trăiască. Împreună cu localnici, cu voluntari și cu elevi ai Școlii Gimnaziale <Înv. Clemența Beșchea> Căpățânești, vom demara curățenia de primăvară prin colectarea deșeurilor reciclabile lăsate la întâmplare în diferite zone ale comunei noastre. Cum? Vom organiza echipe de voluntari pentru a strânge gunoiul din zonele în care au fost lăsate. Avem pregătiți saci și recipiente speciale pentru diferite tipuri de deșeuri. Când? Acțiunea are loc vineri, 26 aprilie 2024, la ora 10.00. Ne propunem ca împreună să demarăm curățenia de primăvară prin a colecta împreună deșeurile reciclabile lăsate la întâmplare. Dorim să conștientizăm împreună efectele negative generate de nepăsare și să demonstrăm că se poate!”, este postarea Primăriei Mărăcineni.

Aceeaşi sursă ne-a informat că acţiunea de ecologizare se va derula la nivelul celor trei sate componente ale UAT Mărăcineni – Potoceni, Căpăţâneşti şi Mărăcineni -, în acest sens consilierii locali urmând să-şi asume, secvenţial, organizarea şi desfăşurarea efectivă în teren. De asemenea, organizatorii vor încerca să convingă, până la data organizării evenimentului, un procent cât mai mare dintre cetăţeni, exceptând prezenţa elevilor de la nivelul gimnazial, mai ales că la finalul acţiunii sunt pregătite surprize sub formă de premii.

În teren vor fi toate utilajele din parcul auto al Gospodăriei Comunale Mărăcineni şi personalul angajat, beneficiarii ajutoarelor sociale, dar vor fi şi invitaţi din partea instituţiilor care desfăşoară activităţi de coordonare şi control pe zona de protejare a Mediului.

Pentru ziua marii campanii de ecologizare se va încerca mobilizarea tuturor gospodarilor care locuiesc de o parte şi de alta a drumului judeţean DJ 203K, pentru ca la finalul zilei zonele rondurilor pentru flori să fie igienizate, iar trotuarele să fie măturate.

În context, Primăria Mărăcineni este foarte aproape de organizarea unui alt eveniment ce poate fi încadrat în zona activităţilor pentru protejarea mediului şi oferirea de spaţii destinate recreerii, prin inaugurarea parcului ce este amenajat în imediata apropiere a viitoarei Baze sportive, în partea de Est a satului Căpăţâneşti, în apropierea râului Buzău.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker