Sport

Prima victorie după șapte etape pentru echipa de futsal

• SCM Gloria Buzău – Clujana Cluj Napoca 4-1 (1-1)

De șapte etape nu mai cunoscuse echipa de futsal a Gloriei gustul victoriei. Mai exact, din etapa a 5-a, de la jumătate a lunii octombrie, când buzoienii câștigaseră la Sala Sporturilor în fața Bukovinei Vicov, iar de atunci au urmat șase înfrângeri la rând și o remiză, la Iași, în ultimul meci al anului trecut.

Întărită serios în această pauză de iarnă, Gloria a așteptat cu multă încredere primul meci din noul an, în care elevii lui Iulian Trăsnea și Nicolae Paris au întâlnit duminică, la Sala Sporturilor, pe Clujana Cluj Napoca, ultima clasată și singura formație din Liga I fără victorie. Pentru buzoieni, pentru un final de sezon lipsit de griji, victoria era obligatorie, dar oaspeții, și ei cu cuțitul la os, cel puțin în prima repriză, au arătat că n-au venit la Buzău în excursie.

Clujenii au fost cei care au deschis scorul în minutul 11, prin Acatrinei, și au ratat apoi, spre finalul primului act, o lovitură de pedeapsă. În loc de 0-2, a fost 1-1 la pauză, după reușita lui Răzvan Radu din ultimele secunde. După pauză, Gloria și-a ridicat mult nivelul, iar oaspeții n-au mai avut replică. Golurile au început să se adune în poarta clujenilor și au fost în număr de trei până la final, autori Paul Isac, Mario Șchiopu și Cornel Țicalo. S-a încheiat 4-1, iar echipa buzoiană a acumulat 10 puncte, se menține pe locul 8, dar s-a apropiat la numai 3 „lungimi” de Poli Iași. O nouă victorie este așteptată și etapa viitoare, când Gloria o va întâlni în deplasare pe Bukovina Vicov, penultima clasată, partidă programată duminică, de la ora 18,30, la Vicovu de Jos.

SCM Gloria Buzău: Andrei Goicea – Mario Șchiopu, Radu Pisică, Toma Vincene, Andrei Cârstea, Dumitru Ion, Alin Bălan, Ionuț Vișan, Andrei Croitoru, Cosmin Minoiu, Răzvan Radu, Paul Isac, Cornel Țicalo, Sorin Mălîia. Antrenori: Iulian Trăsnea și Nicolae Paris.

Liga I, Etapa a 13-a, rezultate:

United Galați – Bukovina Vicov 16-6

Dunărea Călărași – Poli Iași 7-0

SCM Gloria Buzău – Clujana Cluj Napoca 4-1

FK Od. Secuiesc – Autobergamo Deva 4-4

Imperial Miercurea Ciuc – Informatica Timișoara – reprogramat

Clasament

  1. United Galați 31 p.
  2. Autobergamo 30 p.
  3. Miercurea Ciuc 25 p.
  4. Timișoara 24 p.
  5. Călărași 24 p.
  6. FK Od. Secuiesc 21 p.
  7. Poli Iași 13 p.
  8. SCM GLORIA 10 p.
  9. Bukovina 3 p.
  10. Clujana 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker