Sport

Prezență record la selecțiile U14 ale FRF în mediul rural din Buzău

• Peste 300 de copii în cele 3 zile de monitorizare

FRF a organizat, în perioada 28-30 mai, selecții pentru copiii sub 14 ani din satele și comunele Buzăului, în vederea formării clasei speciale a V-a, specializarea fotbal, în cadrul LPS Buzău. Trialurile au avut loc la Măgura, Pătârlagele, Be­ceni, Râmnicu Sărat, Că­ldărăști și Merei, iar după cele trei zile de scouting numărul copiilor monito­rizați a depășit 300!

Din partea Federației, grupul de antrenori care a coordonat proiectul a fost compus din Ion Geolgău, Aurel Țicleanu, Miodrag Belodedici, Ion Vlădoiu și Auraș Brașoveanu, însoțiți, pe întreaga perioadă a acțiunilor, de Cătălin Cighir, directorul LPS Buzău și reprezentantul în Comitetul Executiv al FRF al clu­burilor cu activitate exclusivă de copii și juniori, și de profesorii de la catedra fotbal a liceului. La final, ­fe­deralii și-au exprimat impresiile prin intermediul site-ul FRF. “Suntem plăcut impresionați de nivelul copiilor. Am convingerea că vom forma un lot, o clasă, de un nivel valoric ridicat. E un prim pas spre fotbalul mare pe care ta­lentul acestor copii îl merită cu desăvârșire“, a spus Ion Geolgău, manager scouting FRF. “Multă pasiune și dorință de afirmare! Și acestea sunt condiții fără de care nu poți reuși în fotbal! De aceea și este important să mergem în toate zonele, în fiecare colț de țară, atu­nci când vrem să căutăm cu adevărat fotbaliștii de mâine!”, a declarat și Miodrag Belodedici, completat de Jean Vlădoiu: ,,Vom auzi cu siguranță, peste câțiva ani, de unii dintre copiii pe care i-am văzut în aceste zile aici. Sunt profiluri interesante de jucători, au nevoie doar de condiții optime pentru șlefuirea potențialului lor“. Și Cătălin Cighir a fost de aceeași părere cu colegii săi: ,,Am avut sute de participanți, ecourile acestui proiect sunt însemnate și implementarea lui a creat o efuziune pe care putem construi un viitor mai bun pentru copiii noștri“.

Gratuități la LPS pentru cei aleși

Din anul școlar 2019 /2020, cei aleși în cadrul proiectului vor primi gratuit cazare, masă, școlarizare și pregătire fotbalistică în cadrul unei clase a V-a ce va fi înființată la Liceul cu Program Sportiv. Până atunci însă, cei 20 de copii selectați de la Buzău vor avea parte, alături de profesorii lor, de o experiență VIP la partida România-Spania, din preliminariile EURO 2020, care va avea loc pe 5 septembrie, pe Arena Națională.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker