Preţul combustibilului frânează Museum Bus

Muzeul Judeţean ar putea sista temporar funcţionarea programului Museum Bus sau ar putea diminua deplasările microbuzului, pe fondul creşterii preţurilor la carburanţi, o situaţie pe care instituţia nu a prevăzut-o în momentul în care a stabilit bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2026.
Potrivit reprezentanților instituţiei de cultură, izbucnirea conflictului din Iran, care a generat o criză pe piaţa combustibililor, are efecte şi asupra unor activităţi, precum Muzeul Mobil, prin care mii de elevi din zone mai puţin accesibile au avut şansa de a accesa parte din colecţiile şi expoziţiile cu profil istoric şi arheologic. „În actualul context legat de creşterea fără orizont a preţului la combustibil, programul Museum Bus are şanse foarte mari să fie diminuat, dacă nu cel puţin temporar stagnat, întrucât costurile pentru exploatarea lui, costurile de transport sunt cu mult peste orice anticipaţie a muzeului în momentul în care am creionat bugetul pentru 2026. Singura problemă este legată de preţul la combustibil, pentru că el a crescut cu un procent semnificativ în ultimele luni, mai ales de când a început conflictul în Iran, şi asta cu siguranţă ne va afecta bugetul per total pe care îl alocăm în fiecare an, deplasărilor cu muzeul mobil, iar în mod inevitabil asta va conduce la mai puţine deplasări, fie vom fi obligaţi să îl sistăm pe o perioadă nedeterminată, dacă vreţi, până când preţul la combustibil va reveni”, a declarat pentru „Agerpres” directorul Muzeului Judeţean, Daniel Costache.
Museum Bus este un muzeu într-un microbuz, utilizează elemente de muzeotehnică, foloseşte metodologia de expunere muzeală prin vitrine, materiale complementare, iluminat dedicat, suport pentru redare foto-video-audio şi este deservit de un muzeograf. „Programul l-am lansat la 1 decembrie 2019. Ţinând cont şi de ultima deplasare, sunt 20.546 de beneficiari direcţi. Până în prezent a avut 125 de deplasări în judeţ şi în ţară. Eu, unul personal, îmi doresc să putem face tot posibilul să ţinem acest program viu, pentru că are impact şi are un rol foarte important. Peste 20.000 de copii din mediu rural au aflat despre muzeu, despre poveştile muzeului”, a mai spus Costache.
Muzeul pe roţi a fost introdus în urma unei analize care a evidenţiat că în mediul rural există sute de unităţi şcolare, cu elevi care nu au reuşit să viziteze colecţiile Muzeului Judeţean Buzău, ori să ajungă la vreunul dintre sediile externe ale instituţiei. (Preluare „Agerpres”)



