sâmbătă, 15 august 2020

Premieră: producătorii din sectorul piscicol și acvacultură vor primi subvenții pe motorină

Începând din acest an, o nouă categorie de producători va intra din acest an în registrul de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Anunțul a fost făcut recent de Ministrul Agriculturii, Petre Daea, cu ocazia susținerii, în Parlamentul României, a bugetului ministerului Agriculturii pe anul 2019. Daea a menționat că, începând cu 2019, producătorii din sectorul piscicol și acvacultură vor primi subvenții pe motorină. Introducerea exploatațiilor piscicole la sprijinul pentru motorină s-a introdus din toamna anului trecut, însă cum pentru trimestrul al III-lea și pentru al IV-lea din 2018, sumele nu s-au achitat încă, producătorii de pește vor intra la plată abia în perioada următoare, scrie agrointel.ro.

Așa cum am făcut și la celelalte sectoare, știm că acest mecanism funcționează de câțiva ani în România și acum este operabil și pentru cei care își desfășoară activitatea în acvacultură, a declarat Petre Daea. De această schemă de ajutor vor beneficia întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în producția, prelucrarea și comercializarea produselor proprii obținute din acvacultură.

Ajutorul de stat reprezintă reducerea accizei la motorina, reducând prețul de achiziție cu aproximativ 1 leu/litru. Potrivit agrointel.ro, nivelul accizei reduse pentru motorina utilizată la desfășurarea activităților în acvacultură este de 99.498 lei/1.000 litri. Valoarea totală maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada 2018-2020 este de 22.128.600 lei.

loading...
error: Content is protected !!