ActualitateCultură

Premieră la „George Ciprian”: o trupă de liceu a jucat cu casa închisă

Evenimentul cultural al weekendului a fost cel creat de 15 elevi ai Colegiului Național „B.P. Hasdeu”. A fost evenimentul cultural de la care se pare că niciun buziuan nu  ar fi vrut să lipsească. Doar așa se explică faptul că spectacolul lor s-a jucat cu casa închisă,  lucru care se întâmplă mai rar la Teatrul „George Ciprian” și doar atunci când în spectacol se află actori consacrați, nume mari ale scenei românești.

A fost o seară, realizată magnific de trupa Hasdeului, despre adolescenți care spun povești cu adolescenți în spectacolul „Brainstorm” (Trupa 3,14, Buzău). Trupa 3.14 a urcat duminică seară  pe scena Teatrului ,,George Ciprian” în cadrul Festivalului Săptămâna Teatrului Tânăr, ediția a IX -a  și a impresionat plăcut. Prima reacție vine din partea Teatrului „George Ciprian”, care transmite buzoienilor urătorul mesaj: „Putem spune că ,,Brainstorm” este un spectacol în care se va regăsi orice adolescent, un spectacol care-ți va face pielea de găină. Elevii Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” au adus o energie incredibilă reușind să emoționeze publicul până la lacrimi! Sala a fost plină și toată lumea a rămas uimită de profesionalismul și curajul cu care actorii Trupei 3,14 au reușit să-și exprime sentimentele și să ne facă și pe noi să ne transpunem în poveștile lor de viață”.

Spectacolul hasdeienilor este o adaptare după Ned Glasier, Emily Lim și Company Three, traducerea Diana Mănăilă și s-a jucat cu casa închisă, toate biletele fiind epuizate. 15 adolescenți s-au descurcat excelent cu cele 86 de miliarde de neuroni ce trebuie distruși, cu probleme de-ale inimii, probleme de-ale minții și… o piesă, „Brainstorm”, care radiografiază viața adolescenților. Ei au explicat prin secvențe teoretice și  au demonstrat prin jocul teatral, atât comic, cât și tragic, de ce tinerii sunt priviți de societate , de cele mai multe ori cu multă neînțelegere  cu o doză de scepticism.

Echipa de creație: regia: Dănuț Solcan, scenografie: Dănuț Solcan, coregrafie: colectivă, distribuția (pe roluri): Adelina Bianca Ghica – Adelina, Alexandra Hanganu – Alexandra, Alexia Moise – Alexia, Anca Elena Toader – Anca, Andreea Alexandra Marcu – Andreea, Andreea Bianca Toader – Bianca, Iris Maria Balotă – Iris, Izabela Scarlat – Iza, Maia Ioana Răduță – Maia, Mario Rodinel State – Mario, Sabin Mihai Popa – Sabin, Sara Maria Oncioiu – Sara, Vlad Andrei Citrea – Andrei, Vlad Andrei Galeș – Vlad, Ruxandra Ioana Meșterelu – Ruxi.
Piesa hasdeienilor a fost cea de-a doua din săptămâna Teatrului Tânăr, care a început în weekend cu o piesă de teatru, de asemenea încărcată de emoții, cu momente pline de umor pe alocuri. Este vorba despre spectacolul „Chapter Two” de Neil Simon, al Asociației Sirius Art, regizat de Vlad Trifaș, care este și directorul acestui festival. Este un spectacol cu un mesaj puternic despre iubirea și durerea de a pierde pe cineva drag. Este un spectacol sincer, jucat de actorii Șerban Gomoi, Ela Prodan, Dana Marineci și Cosmin Teodor Pană, care a fost primit la fel de sincer și de publicul din Buzău.
Duminică a mai avut loc și spectacolul  pentru copii creat de Oana Răsuceanu, „a II-a B”.
Spectacolul a fost extrem de apreciat de publicul prezent. Cei mici au stat atenți până la final pentru a afla povestea fetiței de 8 ani, pe nume Gabi, care începe clasa a II-a într-o nouă școală. Un loc care îi aduce colegi noi și posibil viitori prieteni.
Însă, odată trecut pragul noii clase, nimic din ceea ce Gabi înțelesese până atunci despre mersul la școală, joaca în pauze, teme făcute, lecții învățate și prietenie, nu pare să mai aibă vreun sens. Gabi intră pe un teren minat. Un teren în care ea este nouă.

Regalul de spectacole în care tinerețea și noutatea este încurajată și aplaudată, va continua în această săptămână la Teatrul „George Ciprian”.

 Cu ce continuă Săptămâna Teatrului Tânăr

Se vor spune în continuare povești despre bullying și basme pentru copii; vom afla despre eroul inadaptat al poveștii „Vițelul de aur” (Teatrul „Maria Filotti” Brăila); despre uitarea și, totuși, amintirea personajelor din „Toate lucrurile pe care mi le-a spus Alois” (Reactor de creație și experiment); despre puterea de a crede și imagina din „Omul care aduce ploaia” (Teatrul „Anton Pann” Râmnicul Vâlcea); despre ce sunt de fapt „Efectele secundare” (Teatrul unteatru); dar și despre clasica poveste a lui „Tartuffe” spusă azi (Teatrul de stat Oradea). Festivalul se va încheia cu o poveste cântată și interpretată de Alex Ștefănescu, „Vindecare”.

Până pe 22 octombrie, orașul Buzău așteaptă publicul cu această selecție de spectacole din țară, cu zeci de voluntari tineri  și cu gazda acestui festival, actrița Bianca Cuculici. Spectacolele sunt pentru toate vârstele, de la copiii peste 4 ani, la adolescenți și adulți curioși sa vadă un teatru cu viitoarele generații de artiști.

Săptămâna Teatrului Tânăr a ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție, iar cu fiecare an, sala de spectacole a Teatrului „George Ciprian” Buzău devine mai plină de vivacitatea spectatorilor care o vizitează mereu cu același dor și bucurie de revedere.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker