Politic

Predoiu, despre aderarea României la Schengen: „Meciul se joacă, îl resetăm”

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, referitor la aderarea României la Spațiul Schengen, că vizita sa în Austria a fost „absolut necesară”, adăugând că „este de neconceput ca un nou ministru de Interne să nu contacteze, imediat ce și-a preluat funcția, omologii”. De asemenea, ministrul a mai adăugat că „era important să resetăm jocul, să-l abordăm constructiv prin prisma unor interese comune”. El a mai explicat, întrebat dacă țara noastră are vreo șansă să intre în spațiul de liberă circulație, că „meciul se joacă” și că „este important să-l jucăm la toate nivelurile, iar componenta economică are o mare importanță”.

„Sunt două aspecte: vizita în sine și problema Schengen. Vizita era absolut necesară, pentru că este de neconceput ca un nou ministru de Interne să nu contacteze imediat omologii după ce își preia funcția și am făcut asta imediat ce am preluat funcția. Am discutat cu toate statele membre UE, inclusiv cu comisarul Afacerile Interne. Am acoperit toată paleta statelor membre ale UE. Era de neconceput să las deoparte ministrul austriac. Absența unui contact ar fi fost un mesaj prost din partea noastră”, a mai spus ministrul.

Predoiu a mai explicat că declarațiile anterioare ale ministrului austriac au arătat că poziția Austriei nu s-a schimbat în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen, însă că „era important să resetăm jocul, să-l abordăm constructiv prin prisma unor interese comune”: „Evident că n-am fost acolo ca să spunem <V-ați răzgândit>. Ar fi un mod neprofesionist de a aborda dosarul. E necesar să ieșim din această paradigmă, unul vine și cere și altul refuză, pentru că s-a ajuns la un blocaj. Era important să resetăm jocul, să-l abordăm constructiv prin prisma unor interese comune. Am menționat că România și Austria au interese comune. Dosarul Schengen nu este un simplu dialog între România și Austria, este un dosar multidimensional, are componente de migrație, de cooperare internațională, de geopolitică regională și nu numai. Este un dosar foarte complex”, a mai spus ministrul.

Predoiu spune că „se desfășoară multiple acțiuni, pe diverse paliere diplomatice” ,  că „primul pas a fost să-și întâlnească omologul”, iar acum urmează „să înceapă o construcție”: „Declarațiile de după ale ministrului au fost declarații de consum politic, pentru partidul lui, dar au fost și declarații care nu s-au tradus suficient. S-a mulțumit de trei ori României pentru acțiunile întreprinse, cum ar fi desființarea clanurilor. S-a spus că Austria nu are o problemă directă cu România, ci cu Comisia Europeană. Am pus pe masă cifrele de migrație și nu au fost contestate. România face performanță în această privință”, a mai menționat Cătălin Predoiu.

Întrebat dacă România are vreo șansă să intre în Spațiul Schengen, ministrul a spus că „se desfășoară multiple acțiuni, pe diverse paliere diplomatice”: „Avem atuuri, trebuie jucate la momente potrivite, fără a anunța sau a face estimări hazardate sau care să mulțumească opinia publică. Prefer să fiu responsabil decât să fiu imprudent. Cred că meciul se joacă. E important să-l jucăm la toate nivelurile și componenta economică are o mare importanță. Mediul de afaceri din România, cu capital austriac, acționează în direcția corectă”, a conchis ministrul Afacerilor Interne.

Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, a anunțat miercuri într-o conferință de presă comună cu Cătălin Predoiu că Austria se opune extinderii spațiului Schengen. Predoiu s-a întâlnit, la Viena, cu omologul său austriac pentru a discuta despre opoziției Austriei față de aderarea României. „Poziția noastră e că sistemul Schengen ca întreg nu funcționează, de aceea nu suntem deschiși pentru extinderea acestuia. Sunt controale la frontiere deja. Sistemul ca întreg nu funcționează, la acest moment nu este oportună extinderea spațiului Schengen”, a declarat Gerhard Karner. Aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen a fost respinsă, la finalul anului trecut, în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE, desfăşurat la Bruxelles, cu două voturi împotrivă, al Austriei şi al Ţărilor de Jos.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker