Mozaicul, una dintre cele mai durabile tehnici decorative, care a supravieţuit din antichitate până în zilele noastre, rezultat al încercărilor oamenilor de a înfrumuseţa suprafeţele – fie că este vorba despre pardoseli, fie că este vorba despre pereţi -, cu desene realizate, de-a lungul istoriei, din bucăţele de piatră, sticlă, ceramică arsă, metal sau alte materiale rigide, fixate una lângă alta, a fost folosită în urmă cu 45 de ani pentru a decora una dintre instituțiile buzoiene. Ceea ce vreau să vă spun, de fapt, este că se împlinesc 45 ani de când clădirea Arhivelor Naționale din Buzău poartă pe fațada sa un mozaic care ilustrează descoperirile arheologice de la Pietroasele şi Monteoru. El a fost realizat din marmură, în 1979, de profesorul Florin Menzopol, specialist în frescă, mozaic, tapiserie și ceramică. Arhivele Naționale din Buzău este astfel singura instituție a statului înfrumusețată „cu istoria locală la vedere”, prin tehnica mozaicului, lucrarea păstrându-se în stare bună până astăzi. Ea are dimensiunile de 10,5 metri pe 4,5 metri și conține elemente din Cultura Monteoru și Cultura Cîrlomănești. A fost realizată, spune Florin Menzopol, prin tehnologia mozaicului roman.
„La 1 septembrie 1971, Consiliul Popular al municipiului Buzău a eliberat autorizația pentru executarea lucrărilor de construire a unui sediu special pentru Arhive. Astfel, în anul 1973 Arhivele s-au mutat în actualul sediu din Bulevardul N. Bălcescu. Pentru a da clădirii un aspect monumental, pe fațada clădirii s-a aplicat, în 1979, un mozaic intitulat <Din istoria județului Buzău>, conceput și realizat de profesorul buzoian Florin Menzopol. Lucrarea cuprinde trei registre, fiecare reprezentând un moment important al istoriei locale”, spune Anca Pororo, directoarea Arhivelor Naționale Buzău.
Lucrarea, comandată de generalul Gal
În spatele acestei lucrări se află însă și o întreagă poveste despre cum se realizau lucrările de artă monumentală în vremea comunismului și nu mă refer neapărat la tehnică, ci mai ales la modul în care se comandau și se dădeau aprobările. La solicitarea directoarei Anca Pororo, profesorul Florin Menzopol a avut amablilitatea să rememoreze cum au decurs lucrurile la realizarea mozaicului de pe fațada clădirii Arhivelor din Buzău. Lucrarea i-a fost comandată, spune Florin Menzopol, de către directorul Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, generalul Ionel Gal. „Domnul general Gal, de la Arhivele Statului București, m-a convocat să fac ceva pe clădire, ca să se știe că e vorba despre Arhivele Statului; mi-a spus că ține la Arhivele Statului de la Buzău. I-am spus că o emblemă mică nu are rost și i-am propus să fac o lucrare pe tot peretele și a fost de acord”, își amintește Florin Menzopol.
O cerere „argumentată” cu vin de la Pietroasele
Următorul pas după ce i s-a încredințat această lucrare a fost să facă rost de materialele necesare realizării ei. A început cu o cerere pe care a înaintat-o la o întreprindere din București pentru a obține marmura de care avea nevoie pentru mozaic.
„Am făcut cerere la întreprinderea din București pentru o cantitate destul de mare de marmură de culoare albă, roșie, neagră, precum și niște griuri. Cererea mi-a fost returnată cu rezoluția: <Nu se aprobă>. Nu mai știu pe cine am întrebat – dacă nu cumva o fi fost doamna Tudose (n.r., fost director al Arhivelor Buzău) -, ce s-a întâmplat?. Mi s-a răspuns: <Cum vreți să vi se aprobe? Nu știi cum funcționează la noi lucrurile? Dă-i ceva directorului!>. Așa că i-am pus o lucrare în ramă, un peisaj; i-am mai luat și o damigeană de vin de la Pietroasele. Domnul director s-a uitat și m-a întrebat: <Sunt ale tale?> I-am spus că da. A tăiat pe cerere și a scris: <Se aprobă>”.
De această dată, partea cu apobarea pare să fi fost cea mai simplă, după mărturisirile maestrului Florin Menzopol, pentru că a fost invitat apoi să își pună deoparte cu mâna lui marmura de care avea nevoie. Și cum se prezentase în audiență la directorul întreprinderii de marmură îmbrăcat la costum și cravată, manipularea acestui material nu a fost floare la ureche, devenind chiar un moment memorabil pentru maestrul Menzopol. „M-a trimis la contabilitate să vorbesc. Eram îmbrăcat la costum, la cămașă albă și cravată. Doamna de la contabilitate, foarte drăguță, mi-a spus: <Vă duceți și vă puneți deoparte marmura care vă tebuie. Vi se dă un căruț>. Și a început și o ploaie mocănească și mi-am făcut costumul praf. Cantitatea de marmură era mare și am avut noroc cu nu știu ce serviciu de transport care mi-a dat un TV; șoferul mi-a spus: <Ai mare noroc că mi-am schimbat amortizoarele; cred că sunt vreo două tone. Așa că o să mergem la Buzău încet>. Am ajuns la Buzău și am răsturnat toată marmura în curte la ateliere; erau atelierele Uniunii Artiștilor Plastici din România, în spatele Blocului Crinul Alb”, a rememorat Florin Menzopol episodul achiziției marmurei.
Înainte de începerea lucrării, lui Florin Menzopol i-a fost necesară o nouă aprobare. Era vorba despre aprobarea proiectului de către arhitectul șef Mircea Mihai, de la Comitetul de Cultură și Educație Socialistă. Ne spune însă că și aici a întâmpinat probleme.
Arhitectul șef… „bețe-n roate”
„Am făcut proiectul pe un panou și l-am dus la București. Arhitectul acesta era de o nesimțire legată de funcția pe care o avea.
M-a întrebat dacă știu să desenez, după șase ani de facultate. I-am răspuns: <Dacă am făcut un proiect, înseamnă că știu>. Terminasem facultatea în ’68”, povestește Florin Menzopol.
În pofida acestui episod neplăcut, Florin Menzopol și-a văzut mai departe de lucrare și a comandat la un mecanic din Buzău trei ghilotine cu care urma să spargă marmura. Apoi a început să o așeze. Și s-a trezit cu arhitectul care i-a cerut socoteală că a început lucrarea „fără să o fi corectat el”: „La felul cum s-a comportat am răspuns: <Dacă corectezi, atunci fă dumneata lucrarea! Cum îmi spui că trebuie să corectezi?!>. I-am explicat că suma pe care am primit-o pentru lucrare, o sumă mare la vremea aceea, este pentru materiale de lucru, ciment, plata lucrătorilor, printre care se aflau foști elevi de-ai mei de la Liceul de Arte. <Știu la ce vă așteptați. Nu îmi ajung banii!>”, relatează Florin Menzopol episodul întâlnirii cu arhitectul-șef, despre care credea că ar fi dorit să îi dea o parte din banii primiți pentru realizarea lucrării. Era o sumă mare la vremea aceea, povestește Florin Menzopol, dar și cheltuielile cu lucrarea, care s-a realizat în circa o jumătate de an, erau la fel de mari.
„Am vorbit cu doi mozaicari de la Institutul de Arte Plastice <Nicolae Grigorescu>, care au venit și au montat plăci cu ciment, au chituit; la final am anunțat Comisia de Artă Monumentală a Uniunii Artiștilor Plastici. A venit comisia, care îmi aduc aminte că era formată din sculptorul Mihai Buculei și din Țumpi Rădulescu, artist decorator, secretara Uniunii. Au văzut mozaicul și au spus că pentru asemenea lucrare Uniunea Artiștilor Plastici trebuie să-mi dea Premiul Uniunii; și mi-au spus să mă prezint cu un dosar la Uniunea Artiștilor Plastici. Cei din Uniunea Artiștilor Plastici mi-au spus că nu pot să-mi primească dosarul pentru că lucrarea nu este terminată; era considerată neterminată pentru că tovarășul Mircea Mihai, arhitect șef, refuza să semneze recepția lucrării”, mai spune artistul plastic buzoian.
Nu i s-a aprobat premiul, dar povestea are totuși un final fericit și în ceea ce îl privește pe autorul lucrării. Cu toate că nu a primit Premiul Uniunii, „în mod surprinzător, povestește acesta, în ’80, am primit o diplomă de la Cântarea României; era premiul II pe țară pentru artă monumentală”. Prin urmare, lucrarea a fost premiată un an mai târziu de la recepția ei, pentru că a fost în cele din urmă recepționată de o comisie care a fost întâmpinată cu plăcinte și cu prăjituri. Recepția a avut și ea partea ei de dificultate pentru că, spune amuzat acum Florin Menzopol, s-au prezentat și oameni de la Securitate: „Mama mea a muncit să facă prăjituri, brânzoaice, sandwich, cantități serioase de mâncare. M-am trezit și cu Securitatea din Buzău și din București”.
Florin Menzopol a continuat apoi să mai facă alte câteva lucrări de artă monumentală în municipiul Buzău, însă nu pe clădiri de instituții. O lucrare care se mai vede și astăzi, dar nu în întregime, a fost realizată la Casa de Cultură a Tineretului, din Parcul Tineretului; este vorba despre o lucrare din mozaic realizată în marmură albă şi gresie albastră, despre tineret şi ştiinţă. „Prima parte a operei a fost dată jos cu picamerul. Lucrarea mai există, dar este deteriorată, nimeni nu mi-a solicitat să o restaurez”, a spus Florin Menzopol. O altă lucrare, de dimensiuni mai mici, 2,5 metri pe 3,5 metri, a fost realizată la Florăria Codlea. Aceea a dispărut în întregime.
