Educație

Posturi suplimentate în școlile din Buzău

Ministerul Educației solicită Guvernului 5.360 de posturi noi, cele mai multe fiind pentru cadrele didactice – peste 3.700, din cauza majorării numărului de clase, ca efect al reducerii numărului de elevi care pot face parte dintr-o formațiune de studiu și intrarea în vigoare a legilor educației pe 2 septembrie 2023. Potrivit unui proiect de hotărâre de guvern publicat în dezbatere publică de instituție „numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv învățământul special, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, este de 302.460 de posturi”, prevede proiectul care modifică anexa nr. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, citat de edupedu.ro.

Grupa mijlocie devine obligatorie pentru copiii de grădiniță, din septembrie 2023, potrivit legii 185/2020. Tot în aceeași lege este prevăzută și diminuarea efectivelor de elevi/preșcolari din care se constituie formațiunile de studiu în învățământul preuniversitar, adică clasele vor avea mai puțini elevi, precizează autorul proiectului de act normativ. „În majoritatea unităților de învățământ preuniversitar se impune o majorare a numărului de formațiuni de studiu la tranziția la un nivel de învățământ superior“, conform documentului, citat de aceeași sursă.

În nota de fundamentare mai scrie că „Începând cu anul școlar 2023-2024, vor fi date în folosință noi spații destinate desfășurării activităților pentru învățământul antepreșcolar și preșcolar și, ca urmare, o serie de unități de învățământ au solicitat autorizarea de funcționare provizorie pentru nivelul de învățământ antepreșcolar și preșcolar, forma de învățământ cu program prelungit.

Astfel, începând cu anul școlar 2023-2024 se înregistrează o creștere a cererilor de înscriere în învățământul antepreșcolar și preșcolar cu program prelungit. Totodată, se impune și continuarea procesului de integrare a copiilor/elevilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă, ceea ce conduce la creșterea numărului de cadre didactice de sprijin”.

Cele mai multe posturi didactice cerute de inspectoratele școlare județene (IȘJ) pentru a fi înființate sunt în București (673) și Timiș (490). De remarcat și județul Ilfov, care solicită 400 de posturi noi pentru cadre didactice și 167 pentru auxiliare și nedidactice. IȘJ Buzău a cerut suplimentarea a 33 de posturi, dintre care 20 sunt posturi didactice de predare, iar 13 sunt posturi didactice auxiliare și nedidactice.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker