Actualitate

Poliția buzoiană s-a culcat pe o ureche în lupta contra produselor contrafăcute

Organizația nonguvernamentală de apărare a drepturilor consumatorilor InfoCons a realizat un studiu cu privire la acțiunile de prevenire pentru combaterea comerțului cu produse contrafăcute la nivelul inspectoratelor de poliție județene aferente anului 2023.

Ca urmare a centralizării informațiilor primite, situația este următoarea: în vederea combaterii comerțului cu produse contrafăcute, au fost realizate, pe parcursul anului trecut, 536 acțiuni de prevenire; cele mai multe, respectiv 106, au desfășurat cei de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, iar cele mai puține acțiuni, respectiv două, au desfășurat cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila. Media acțiunilor de prevenire realizată în vederea combaterii comerțului cu produse contrafăcute desfășurate în anul 2023 a fost de 13.

Doar șase inspectorate de Poliție au înregistrat creșteri față de media acțiunilor de prevenire realizată în vederea combaterii comerțului cu produse contrafăcute: Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (715 la sută), Călărași (277 la sută), Dâmbovița (146 la sută), Ialomița (sută la sută), Cluj (54 la sută) și Olt (31 la sută). Restul instituțiilor județene au înregistrat scăderi,  variind între 8 și 85 la sută.

În clasamentul național cuprinzând numărul de acțiuni de prevenire realizate pe parcursul anului 2023 (pe care îl puteți vedea pe www.opiniabuzau.ro), județul Buzău se află pe poziția 15-18, cu un număr de 10 acțiuni, respectiv o scădere cu 23 la sută.

Asociația InfoCons din România este o organizație de protecția consumatorilor înființată în anul 2003 la Brașov, membră în Consumers International și fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori din România. De la înființare, asociația continuă o activitate neîntreruptă, obținând recunoaștere la nivel național și internațional, devenind membră în cadrul diferitelor organizații, comisii consultative ale autorităților statului, grupuri de lucru, dar și partener în elaborarea unor programe naționale și internaționale de interes pentru consumatori. Pentru a-și îndeplini scopul și misiunea, InfoCons a dezvoltat relații de colaborare și parteneriate cu organizații similare la nivel internațional.

Articole similare