Actualitate

Peste 60.000 de pensionari buzoieni primesc ajutor social

Se acordă, în ianuarie 2022, celor cu pensii de cel mult 1.600 de lei pe lună

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă care prevede acordarea o singură dată, în luna ianuarie  anul viitor, a unui ajutor financiar pensionarilor cu pensia mai mică sau egală cu 1.600 lei pe lună.

Potrivit Casei de Pensii Județene, la Buzău sunt peste 60.000 de beneficiari care vor primi acest ajutor social în luna ianuarie. Mai exact, în județ „sunt 62.240 de beneficiari ai ajutorului financiar acordat în luna ianuarie 2022. Categoria este reprezentată de pensionari și beneficiari ai unor legi speciale ale căror venituri se situează sub plafonul de 1.600 de lei, astfel încât le va fi acordată diferența între venitul acestora și pragul valoric de 2.200 lei”, spune purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Județene Buzău, Ionuț Constantin.

Ministerul Muncii a precizat, de altfel,  într-un comunicat de presă, că Ordonanţa de urgenţă adoptată pe acest final de an prevede acordarea unui ajutor financiar pentru pensionarii sistemului public de pensii cu pensii mai mici sau egale cu 1.600 de lei, astfel încât toţi cei care se încadrează în această categorie să aibă un venit de 2.200 de lei în luna ianuarie 2022.  „Vă anunţăm că pachetul social asumat de coaliţia aflată la guvernare care susţine Guvernul României a fost încheiat cu aprobarea ultimei ordonanţe de urgenţă, a ultimului act normativ, cu implementarea acelui ajutor financiar acordat o singură dată, în luna ianuarie, pensionarilor care au până la 1.600 lei şi egal cu 1.600 pensia”, a declarat Marius Budăi, după şedinţa de guvern.

Ajutorul financiar se acordă din oficiu, în luna ianuarie 2022, odată cu drepturile de pensie aferente acestei luni, persoanelor din evidenţa Casei Județene de Pensii.

Articole similare