În fiecare an, pe data de 7 august, creștinii ortodocși o prăznuiesc pe Sfânta Teodora de la Sihla, prima româncă trecută în rândul sfinților. A fost fiica lui Ștefan Joldea, armaș, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamțului. Ștefan Joldea a trăit în comuna Vânători-Neamț și a avut doua fiice, pe Marghita (Marghiolița) și pe Teodora.
Aceasta din urmă se căsătorește cu Elefterie, însă, nu după mult timp, cei doi vor intra în cinul monahal. Teodora a intrat la Schitul Vărzărești (Vrancea), iar soțul ei la Schitul Poiana Mărului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, egumena se retrage în Munții Buzăului împreună cu Sfânta Teodora și cu câteva maici. După zece ani de nevoință în Munții Buzaului, ajunge în Munții Neamțului.
Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihăstriei, a dus pe fericita Teodora în părțile Sihlei, unde se afla un bordei părăsit. Acolo a rămas singură și a petrecut mulți ani în cea mai aspră nevoință pustnicească. Era la sfârșitul secolului al XVII-lea, Schitul Sihla încă nu luase ființă, însă pădurile din împrejurimi adăposteau numeroși pustnici.
După un timp, Cuvioasa Teodora se mută din chilie în peștera de alături, unde rămâne până la moarte, ostenindu-se în post și rugăciune, pentru ea și pentru toată lumea. Puțina hrană și-o procura fie din fructele ce i le oferea pădurea, fie mai ales dintr-un fel de iederă, ce crește până azi pe stâncile Sihlei, numită „iarba dulce” sau „măcrișul Sfintei Teodora”.
După moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de câțiva ani, nu a mai știut nimeni de existența ei. Tradiția menționează că părinții Sihăstriei observau cum pasările intrau pe geamul trapezei și culegeau fărâmituri de pâine de pe masă, cu care zburau spre Munții Sihlei. Doi frați din Sihăstria se învrednicesc să o vadă pe Teodora învăluită într-o lumină de foc. Sfânta le mărturisește acestora că Îl rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, să îi trimită un preot care să o împărtășească, întrucât simțea că trebuie să plece în curând la Hristos. Cei doi frați îl aduc pe ieromonahul Antonie, însoțit de diaconul Lavrentie. După ce și-a mărturisit păcatele și a fost împărtășită cu Sfintele Taine, Sfânta Teodora și-a ridicat privirile spre cer și, rostind cuvintele „Slavă Tie, Doamne, pentru toate!”, și-a dat duhul.
Cei doi preoți, citindu-i toată rânduială parastasului, au așezat sfântul ei trup în mijlocul peșterii, unde a stat multă vreme. După mulți ani, ieromonahul Elefterie, auzind de toate acestea, s-a retras la Mănăstirea Secu și de aici la Sihla, ca să fie cât mai aproape de aceea care i-a fost soție și povățuitoare duhovnicească. A trăit tot sub stâncile Sihlei, rugându-se lui Dumnezeu ziua și noaptea. Apoi trecând din viața aceasta, a fost îngropat în poiana unde se află acum schitul.
Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peșteră, până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a așezat moaștele ei în racla de preț și le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserică nouă, la moșia familiei din satul Miclăușeni (Iași), le-a adus în această biserică și multă lume venea aici să se închine sfintei. Dar în anul 1856, în timpul ocupației rusești, moaștele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfânta este venerată cu numele de Sfânta Teodora din Carpați.
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992, a recunoscut și proclamat în mod solemn sfințenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.
