Poetul Ion Gheorghe, născut la 18 august 1935, la Florica, și decedat la 11 octombrie 2021, la București, a fost reprezentant al perioadei neomoderniste și al tendințelor neoexpresionistă și protocronistă. Creator controversat astăzi mai ales prin opțiunile sale cultural-ideologice, care l-au expus deprecierii critice după 1989, el rămâne totuși unul dintre poeții noștri importanți și o figură atipică a generației ’60.
„De la realismul socialist al începuturilor (romanul în versuri <Pâine și sare>) la disputatul plagiat din Lao Tse (un montaj după o traducere anonimă a acestuia) și de la sprijinul acordat protocronismului ceaușist la combinația, niciodată renegată, de maoism și traco-dacism, lumea literară liberală i-a reproșat multe acestui <comunist reacționar>. Omul însuși a fost mereu un tip dificil și colțos, un franctireur bizar”, aprecia criticul și istoricul literar Paul Cernat într-un crochiu închinat poetului. „Prin vârfurile creației sale”, considera Cernat, „este însă un poet modern puternic și original, un apărător liric complex al fondului arhaic refulat și al lumii rurale afectate de maladiile industrializării. Fără precursori (cu excepția poemelor dialectale ale lui Vasile Voiculescu – alt fiu de țărani buzoieni – și a celor petrolifere ale primului Geo Bogza), sedus de fantasme primordialiste de tip Nicolae Densușianu și atras de proiecte ciclopice, uneori dubioase în exaltarea lor utopică, Ion Gheorghe a insolitat limbajul poetic autohton cu o energie ieșită din comun”.
Format la „Fabrica de Scriitori”
Fiu al lui Anton și al Filofteiei (născută Marin), Ion Gheorghe a urmat cursurile Școlii Normale „Spiru Haret” (1947-1948) și ale Școlii Pedagogice din Buzău (1950-1952), pentru ca ulterior să se regăsească printre discipolii lui Sadoveanu de la Școala de Literatură și Critică Literară „Mihai Eminescu” din București (absolvită în 1954), cunoscută în epoca stalinistă sub numele „Fabrica de Scriitori”. Între 1955 și 1970, anul obținerii diplomei de licență, Ion Gheorghe și-a finalizat studiile la Facultatea de Filologie a Universității din București.
Debutul său literar a avut loc în 1953, cu publicarea unor versuri în revista „Tânărul scriitor”, urmat de debutul editorial cu romanul în versuri „Pâine și sare“ (1957). Poet cu o profundă substanță „tradiționalistă”, Ion Gheorghe a integrat în opera sa vastă și variată dimensiuni ale spiritualității rurale, exploatând miturile, legendele și ritualurile populare, adesea proiectate asupra realității imediate. Această abordare permitea ca evenimentele contemporane să comunice cu cele arhetipale, în timp ce mentalitatea tradițională se confrunta dramatic cu istoria – o temă centrală în poezia sa.
Printre operele sale notabile se numără Nopți cu lună pe Oceanul Atlantic (1966), Zoosophia (1967), Vine iarba (1968), Cavalerul trac (1969), Mai mult ca plânsul (1970), Megalitice (1972), Noimele (1976), Dacia Feniks (1978), Elegii politice (1980), Cenușile (1980), Scripturile (1983), Condica în versuri (1987) și Zalmoksiile (1988). De asemenea, a publicat reflecții asupra miturilor autohtone în lucrarea Cultul Zburătorului (1974) și versuri pentru copii în Țara rândunelelor (1963).
Ion Gheorghe a fost recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor în 1966 și cu Premiul Asociației Scriitorilor din București în 1976.
Un plagiat deconspirat
Considerat unul dintre poeții care au participat cu entuziasm la dezvoltarea cultului Elenei Ceaușescu, Ion Gheorghe a fost implicat, la începutul anilor ’80, într-un scandal de plagiat. Publicase, cu doi ani înainte, versuri traduse din Lao Tse în revista „România literară”, sub nume propriu. Aceleași versuri au fost adunate apoi și republicate în volumul „Zicere din ziceri”, de data aceasta cu indicarea sursei. De remarcat că poetul Dorin Tudoran a realizat analiza plagiatului, refuzată însă la publicare în revista „Luceafărul” și evidențiată abia mai târziu, la Radio Europa Liberă.
„<Zoosophia>, capodopera autorului, e o istorie ieroglifică în versuri, de o fantezie prodigioasă, iar <Elegii politice> (1980) – un reper al genului până azi”, mai spune criticul literar Paul Cernat.
