Performanță fără precedent la Pedagogic: toate echipele se califică la naționala Olimpiadei de Educație Socială

Elevii Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău au reușit o performanță rar întâlnită: toate cele trei echipe participante la etapa județeană a Olimpiadei de Educație socială s-au calificat la faza națională din 2026. Este un rezultat de excepție rar întâlnit care confirmă standardele ridicate ale instituției de învățământ buzoiene.
Este, spun profesorii coordonatori, Elena Suditu și Florentina Davidescu, rezultatul „muncii susținute, seriozității și spiritului de echipă”, elevii lor reușind să demonstreze că pot valorifica interdisciplinar competențele dobândite la clasă pentru a realiza proiecte educaționale complexe și relevante. Și pe bună dreptate așa este, pentru că performanța în competițiile școlare nu mai este de mult doar o chestiune de acumulare de cunoștințe; ea reflectă un proces complex de formare personală, în care perseverența, colaborarea și încrederea în sine devin repere esențiale. Olimpiadele, prin natura lor, pun elevii în fața unor provocări care depășesc granițele manualelor, obligându-i să gândească critic, să își structureze ideile și să își gestioneze emoțiile într-un cadru competitiv exigent.
Trei echipe, trei calificări
Colegiul buzoian va fi reprezentat la etapa națională de următoarele echipe: Amalia-Maria Coman și Ana-Maria Puiu – locul I, 96 de puncte (profesori coordonatori Elena Suditu și Florentina Davidescu), Maria-Adelina Crăciun și Andreea Bîrlă – locul al II-lea, 94 de puncte (profesori coordonatori Elena Suditu și Florentina Davidescu) și Patricia-Gabriela Buleandră și Iannis Brătilă – locul al II-lea, 94 de puncte (profesor coordonator Florentina Davidescu).
Dacă prima echipă s-a calificat direct, celelalte două au fost incluse ulterior pe lista locurilor suplimentare, conform comunicării Ministerului Educației și Cercetării din 17 martie 2026.
Mărturii ale elevilor: experiență, muncă și încredere
Privind înapoi la tot parcursul său, Amalia-Maria Coman vorbește deschis despre cât de mult a însemnat această experiență pentru ea și cât de mult a ajutat-o să crească, atât ca elevă, cât și ca persoană. Dincolo de rezultat, în bilanțul ei se află munca depusă, emoțiile trăite și sprijinul celor din jur; toate acestea i-au adus mai multă încredere și dorința de a merge mai departe. Cu sinceritate și entuziasm, ea povestește: „Participarea la Olimpiada de Educație socială a fost o experiență foarte importantă pentru mine. Locul I, obținut la etapa județeană, m-a făcut să am mai multă încredere în mine și mi-a depășit așteptările. Am muncit mult pentru a ajunge la faza națională, am petrecut mult timp rezolvând subiecte date în anii anteriori și am încercat, permanent, să mă autodepășesc. Doamna dirigintă, Elena Suditu, ne-a ajutat și ne-a susținut în tot demersul de pregătire. În cadrul concursului, colega mea de echipă, Ana-Maria Puiu, cea mai talentată persoană pe care o cunosc, a realizat logo-ul proiectului, iar eu m-am ocupat de redactarea proiectului propriu-zis. Am scris un proiect original, pe care îmi doresc să îl pun în practică atunci când voi merge la liceu. Proiectul vizează îmbunătățirea comunicării școală-familie. Sper ca această reușită să fie doar primul pas către multe alte realizări frumoase. Ne vedem la națională! Să ne țineți pumnii!”
Rezultatul obținut capătă o semnificație mai profundă decât simpla validare academică și pentru colega ei, Ana-Maria Puiu. Și pentru ea, calificarea la etapa națională nu este doar un obiectiv pe care l-a atins. Ea vede parcursul competițional ca un proces de maturizare și consolidare a încrederii în sine. De aceea, și pentru ea, rezultatul acesta înseamnă începutul unei noi etape, în care ambiția se împletește cu dorința de autodepășire.
„Experiența trăită în cadrul Olimpiadei de Educație Socială a fost una care m-a ajutat să cresc și să privesc lucrurile cu mai multă seriozitate. Calificarea la etapa națională mi-a dat mai multă încredere în mine și mi-am dat seama că pot reuși prin muncă. Am muncit destul de mult pentru acest rezultat, am lucrat pe subiecte și am încercat să îmi organizez ideile cât mai bine. A contat și faptul că nu am fost singură. Amalia-Maria Coman, colega mea de echipă, a fost alături de mine pe tot parcursul și ne-am împărțit sarcinile astfel încât să ne iasă cât mai bine. Din punctul meu de vedere, ea este una dintre cele mai silitoare, serioase și drăguțe persoane întâlnite de mine pe parcursul vieții. Doamnele profesoare Florentina Davidescu și Elena Suditu ne-au ajutat constant, ne-au explicat lucrurile de fiecare dată când aveam nelămuriri, ne-au susținut și ne-au încurajat, ceea ce a făcut diferența, mai ales în momentele în care aveam emoții. Mă bucur și că toate cele trei grupe din școala noastră s-au calificat la națională. Este un rezultat frumos pentru toți. Pentru mine, calificarea aceasta înseamnă un pas înainte și o motivație să continui să muncesc. Abia aștept etapa națională și sunt curioasă de tot ce urmează!!”, spune Ana-Maria Puiu.
După anunțarea locurilor suplimentare, Maria-Adelina Crăciun a vorbit despre importanța acestei reușite în dezvoltarea sa personală și academică. Ea a subliniat cum astfel de concursuri oferă un cadru propice pentru afirmarea cunoștințelor și oportunitatea de a dezvolta abilități practice, precum organizarea timpului, colaborarea eficientă și asumarea responsabilității în cadrul unei echipe. „Această olimpiadă m-a făcut să realizez că pot lucra foarte frumos într-o echipă și că îmi place să scriu proiecte. Totodată, cu ocazia concursului, mi-am demonstrat că-mi pot gestiona timpul din afara școlii astfel încât să obțin rezultate remarcabile atât la această olimpiadă, cât și la examenul care urmează. Mă bucur că am reușit să mă calific la etapa națională, pentru că mi-am dovedit că perseverența și ambiția sunt două calități care mă vor ajuta permanent să-mi ating obiectivele. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul doamnei diriginte Suditu Elena și al doamnei profesoare Davidescu Florentina, cărora le mulțumesc. Doamna dirigintă ne-a îndrumat și ne-a schițat ideile, pentru a redacta proiectul. De asemenea, am lucrat zilnic și, cu sprijinul doamnei, mi-am îmbunătățit stilul de redactare și am eficientizat timpul pe care l-am avut la dispoziție la etapa județeană. Astfel am reușit să învăț care sunt coordonatele unui proiect școlar bun și să mă clasez împreună cu Andreea, colega mea de echipă, pe locul al doilea. La olimpiadă, coechipiera și prietena mea, Andreea Bîrlă, a realizat logo-ul și m-a ajutat în formularea unor idei, iar eu am scris proiectul în sine. A fost un proces care a necesitat un efort din partea amândurora, dar faptul că am muncit în echipă l-a făcut să pară mai ușor. Îmi doresc ca această experiență să nu fie unică, ci să fie doar începutul unei noi etape cu multe reușite”, a spus Maria-Adelina Crăciun.
Continuând ideea colegei sale, Andreea Bîrlă a descris, la rândul ei, evoluția pe parcursul pregătirii.
„Nu mă așteptam ca această olimpiadă să ajungă să însemne atât de mult pentru mine, dar pe parcurs lucrurile s-au schimbat. Calificarea la etapa națională a venit ca o surpriză plăcută și m-a făcut să fiu mai sigură pe mine. Pregătirea nu a fost deloc superficială. Am lucrat constant, am recitit lecțiile și am încercat să înțeleg cât mai bine cerințele, nu doar să răspund la ele. A fost un proces în care am simțit că evoluez pas cu pas. Am lucrat împreună cu colega mea de echipă, Crăciun Maria-Adelina, și cred că asta a făcut experiența și mai frumoasă. Ne-am organizat, ne-am împărțit ideile și am reușit să ducem totul la capăt împreună. Doamna Davidescu a avut un rol important în pregătirea noastră, pentru că ne-a ghidat și ne-a explicat exact ce trebuie să îmbunătățim. În același timp, doamna Suditu a fost alături de noi și ne-a încurajat mereu. Faptul că toate echipele din școală au ajuns la națională spune multe despre munca depusă și despre sprijinul pe care l-am avut. Pentru mine, urmează o etapă nouă, pe care vreau să o trăiesc cât mai bine și din care să învăț cât mai mult”.
Reprezentanții celui de-al treilea echipaj au evidențiat, la rândul lor, rolul colaborării. Patricia-Gabriela Buleandră a declarat:
„Participarea la Olimpiada de Educație Socială m-a ajutat să realizez cât de importantă este organizarea timpului extrașcolar și faptul că pot lucra foarte bine într-o echipă. Pe lângă asta, am conștientizat că muncind din greu pot obține rezultate impresionante, cum am reușit în situația de față. Pentru mine calificarea la națională înseamnă creșterea încrederii și că munca noastră nu a fost în zadar. Îi mulțumim doamnei profesoare Davidescu Florentina pentru tot sprijinul pe care ni l-a oferit și pentru modul în care ne-a pregătit pentru etapa județeană, iar fără ajutorul doamnei aceste rezultate nu ar fi fost posibile. La acest concurs, partenerul meu, Iannis Brătilă, m-a ajutat, propunând idei pe care le-am implementat în proiect, eu ocupându-mă de formularea și scrierea lor. Proiectul nu a fost ușor, dar faptul că am lucrat în echipă l-a făcut să pară mai distractiv. Sperăm să ne întoarcem de la națională cu rezultate cel puțin la fel de bune!”
Iannis Brătilă a completat, subliniind impactul personal al competiției: „Înscrierea la Olimpiada de Educație Socială a fost una din cele mai bune decizii ale mele. Aici am învățat că fără muncă nu sunt posibile rezultate și cum ambiția și insistența întotdeauna aduc răsplată. De-a lungul acestui concurs am căpătat încredere și am învățat cât de important este lucrul în echipă. Îi mulțumesc doamnei profesoare Davidescu Florentina pentru modul în care ne-a pregătit pentru Olimpiadă și pentru încrederea pe care a avut-o în noi. În cadrul concursului, partenera mea Patricia-Gabriela Buleandră, o fată deosebită cu care am lucrat extraordinar, ne-a ajutat echipa să ia un punctaj foarte bun datorită priceperii sale la literatură. Consider că am format o echipă remarcabilă, reușind să ajungem mai departe. Faptul că ne-am calificat la națională m-a ajutat să înțeleg că toată munca depusă a meritat și mi-a oferit încrederea necesară pentru a ținti și mai sus. Mult noroc tuturor la etapa națională!”
Cadrele didactice: implicare, perseverență și performanță
Profesoara Elena Suditu a prezentat pe larg etapele pregătirii, subliniind atât momentele de împlinire, cât și dificultățile întâmpinate alături de elevii săi, de-a lungul acestui parcurs, de la organizarea pentru olimpiadă până la aflarea rezultatelor.
Aceasta spune că pregătirea elevilor pentru participarea la etapa județeană a Olimpiadei de Educație socială a fost o experiență complexă, care a combinat bucuria descoperirii talentelor lor cu provocările organizatorice specifice clasei a VIII-a, unde elevii se concentrează intens pe pregătirea pentru Evaluarea Națională. Această experiență i-a oferit oportunitatea de a observa nu doar abilitățile academice, ci și determinarea, curiozitatea și dorința lor de autodepășire, calități esențiale în dezvoltarea lor holistică: „Pregătirea elevilor pentru participarea la etapa județeană a Olimpiadei de Educație socială a fost pentru mine atât o mare plăcere, cât și o provocare. O plăcere, deoarece elevii Colegiului Pedagogic sunt inteligenți, creativi, dezinvolți, cu un orizont de cunoaștere vast și dornici să se autodepășească. În același timp, a fost o provocare, având în vedere că elevii de clasa a VIII-a prioritizează pregătirea pentru Evaluarea Națională. Pentru a nu le afecta timpul de pregătire pentru examen am fost nevoite să lucrăm seara, ore în șir, în online și la telefon”.
Eforturile susținute, orele de pregătire intense și implicarea elevilor s-au materializat în performanțe remarcabile, care reflectă nu doar cunoștințele acumulate, ci și disciplina, creativitatea și capacitatea lor de a colabora eficient. Rezultatele obținute la etapa județeană confirmă valoarea acestui proces de învățare și reprezintă o adevărată recunoaștere a talentului lor. „Rezultatele obținute, locul I (obținut de echipa formată din Amalia-Maria Coman și Ana-Maria Puiu) și locul al II-lea (obținut de echipele formate din Maria-Adelina Crăciun și Andreea Bîrlă, respectiv Patricia-Gabriela Buleandră și Iannis Brătilă), dovedesc seriozitatea, perseverența, creativitatea, valoarea și implicarea lor”, spune profesoara Suditu.
Dincolo de rezultate, succesul elevilor se sprijină pe calități personale remarcabile, care le permit să depășească dificultățile și să transforme provocările în oportunități de dezvoltare. Observându-le trăsăturile și modul în care au abordat proiectele educative, se conturează imaginea unor elevi talentați, empatici și dedicați.
„Pentru că sunt profesor de educație socială și diriginte a două dintre elevele de clasa a VIII-a, pot evidenția calitățile care au contribuit la obținerea acestor rezultate extraordinare. Amalia-Maria Coman este o elevă care are spirit ludic, este inteligentă, dezinvoltă, creativă, inimoasă, serioasă, o elevă care asimilează foarte repede informațiile, care știe să adreseze întrebări și nu se lasă până nu lămurește și cele mai fine detalii, iar Maria-Adelina Crăciun este o elevă creativă, riguroasă, inteligentă, empatică, care își stabilește ținte înalte și muncește pentru a le atinge. Misiunea mea a fost să le orientez în redactarea unui proiect educativ care să fie sustenabil, realist și corect din punct de vedere științific. Creativitatea și coerența celor două eleve au dat plus-valoare acestor cunoștințe pragmatice. Sunt onorată că le sunt profesor și diriginte și le mulțumesc că îmi permit să descopăr în fiecare zi cât sunt de minunate. De asemenea, această experiență mi-a oferit ocazia să le cunosc Ana-Maria și Andreea, două eleve foarte simpatice, talentate și deschise la noi provocări”, mai spune Suditu.
Succesul acestui demers nu ar fi fost posibil fără sprijinul și colaborarea tuturor celor implicați, de la elevi și colegi până la conducerea școlii. Recunoștința pentru implicare și pentru cadrul academic oferit este esențială în evidențierea valorii comunității educaționale.
„Le mulțumesc elevilor pentru experiența minunată pe care mi-au oferit-o și mulțumesc colegei mele Florentina Davidescu pentru colaborarea frumoasă pe care o avem! Mulțumesc, de asemenea, conducerii școlii și colegilor de cancelarie pentru cadrul academic riguros pe care îl ridică la standarde tot mai înalte la Colegiul Național Pedagogic <Spiru Haret> Buzău. Urez mult succes elevilor noștri la următoarea etapă a concursului și la examenul de Evaluare Națională!”, a mai spus profesoara Elena Suditu.
La rândul său, profesoara Florentina Davidescu a evidențiat profilul elevilor și valoarea muncii în echipă. „Pregătirea elevilor pentru etapa județeană a Olimpiadei de Educație socială a reprezentat pentru mine o experiență deosebit de valoroasă, îmbinând satisfacția profesională cu efortul susținut. Bucuria a venit din faptul că am lucrat cu elevi motivați, responsabili, cu gândire critică bine dezvoltată și o reală deschidere către cunoaștere și performanță. Rezultatele obținute de către elevi reflectă, în mod autentic, nivelul lor de pregătire, seriozitatea demersului și capacitatea de a lucra eficient în echipă. Le urez mult succes elevilor la etapa națională, să aibă încredere în propriile forțe și inspirație în fiecare moment, să își valorifice pe deplin potențialul și să se bucure de această experiență!”, a spus cadrul didactic.
Un model de performanță educațională
Rezultatele obținute de elevii Colegiului Național Pedagogic „Spiru Haret” Buzău reflectă implicarea constantă a întregii comunități educaționale și dorința de performanță la cel mai înalt nivel. Calificarea tuturor echipelor la etapa națională reprezintă o confirmare a unui model educațional bazat pe muncă, colaborare și excelență.



