Monden

Pentru ce sumă a ales Andrei Ursu să concureze trei săptămâni la Asia Express

Andrei Ursu și Vlad Condurache au spus adio show-ului Asia Express de la Antena 1, chiar dacă au dat tot ce au avut mai bun în timpul aventurii și au încercat să ajungă cât mai departe. N-au plecat însă cu buzunarele goale, ci cu o sumă frumușică!

„Știam că am ajuns ultimii, am dat tot ce am putut. Noi ne-am distrat teribil până acest moment. Nu am niciun regret. Nu mai vreau să zic de ghinioane, că e penibil. Sunt foarte bucuros că suntem împreună, că v-am întâlnit pe toți. Dacă nu o să mai fim în competiție, asta e, noi am încercat. Sfatul nostru e să nu uitați de valorile și principiile voastre, să vă păstrați verticalitatea!”, a ținut să spună artistul buzoian.

Prezentatoarea, buzoianca Irina Fodor, le-a transmis cât de mult sunt apreciați și iubiți de către întreaga echipă însă, din păcate, i-a anunțat și că trebuie să părăsească emisiunea. „Tot ce am văzut noi ne-a făcut să vă iubim, mereu ați ajuns la mine cu zâmbetul pe buze. Cu armonie, relaxare. Nu o să vă mai fierb, să vedem ce se află în această cutie! E roșu!”, a spus Irina. Echipa celor doi nu a plecat însă cu buzunarele goale. Andrei Ursu și Vlad Condurache au primit împreună 3.000 de euro pentru fiecare etapă. O etapă înseamnă patru zile de filmări, adică o săptămână de difuzare. Cei doi au rezistat trei etape, drept pentru care aceștia s-au întors acasă cu 9.000 de euro. Este o sumă frumoasă pentru săptămânile pe care le-au stat departe de România. În ciuda faptului că au încercat să ajungă cât mai departe în competiție, din păcate nu au putut. Chiar și așa, au avut parte de o experiență unică în viață, pentru care cei doi le sunt recunoascatori producătorilor că i-au ales.

Articole similare