Actualitate

Pedepse mai mari pentru tulburarea liniștii și ordinii publice

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, actul normativ pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, modificare inițiată de liberalii Lucian Bode și Nicolae Ciucă. Potrivit legii, participarea la o încăierare sau faptele privind tulburarea ordinii și liniștii publice prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanei se vor pedepsi și cu închisoare. „Participarea la o încăierare se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă”, se menționează în lege, potrivit Agerpres. „Fapta persoanei care, în public, prin amenințări sau atingeri grave aduse demnității persoanelor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”, mai stipulează actul normativ.

De asemenea, fapta persoanei care, în public, prin violențe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, tulbură ordinea și liniștea publică se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Dacă această faptă este comisă de o persoană care are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime.

Faptele de ultraj comise asupra unui polițist sau militar, precum și asupra personalului silvic învestit cu exercițiul autorității publice, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite se majorează cu jumătate.

Amenințarea, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârșite împotriva unui judecător sau procuror aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu se sancționează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate. Săvârșirea unei infracțiuni împotriva unui judecător sau procuror ori împotriva bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționează cu pedeapsa privativă de libertate prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate.

Se mai majorează cu o treime limitele speciale ale pedepsei pentru faptele prevăzute în art. 193 din Codul penal referitoare la lovire sau acte de violență, atunci când:

  1. victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;
  2. victima este un minor;
  3. fapta este săvârșită în public;
  4. făptuitorul are asupra sa o armă de foc, un obiect, un dispozitiv, o substanță sau un animal ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor.

Aceeași majorare a limitelor pedepsei și în aceleași condiții se va aplica în cazul faptelor prevăzute în art. 194 referitoare la vătămarea corporală.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker