Pănătău, o pagină cu identitate locală în „Ţinutul Buzăului”

Cea de-a 24-a ediţie a sărbătorii câmpeneşti „Floare de Tei” de la Pănătău, organizată în crângul de pe malul râului Buzău, nu a impresionat, neapărat, prin grandoarea unui eveniment care a adus pe aceeaşi scenă valori cu expresivitate culturală şi tradiţională locală şi judeţeană, sau prin evoluţii ale unor artişti consacraţi în lumea show-biz-ului, aplaudate la scenă deschisă. Evenimentul din ultima duminică a lunii lui Cuptor ar putea fi considerat, nu numai în plan local, un reper temporal în evoluţia proiectului major al primarului Nicolae Stoica, cel care de câţiva ani şi-a propus să completeze un nou „certificat de naştere” pentru o comunitate ce risca să rămână o zonă închisă, izolată, cu o populaţie ce înregistra doar statistici negative, în sensul regresului demografic.
Realitatea de la Pănătău, dar şi la nivel judeţean, indică progrese evidente pe zona investiţiilor de interes public în perioada ultimilor opt ani, ceea ce în limbaj electoral înseamnă două mandate. De altfel, acestea sunt unităţile de măsură, şi pentru primarii comunităţilor rurale sau urbane, dar şi pentru politicienii care, în aceste secvenţe de timp, pot lua decizii cu efecte dintre cele mai bune în teritoriu, astfel încât să se poată vorbi despre ridicarea nivelului, în ceea ce priveşte aşteptările populaţiei, sau valorizarea unui potenţial, fie că am vorbi despre crearea de locuri de muncă, sau despre reanimarea zonelor cu atracţie turistică.
La acest moment, primarul Nicolae Stoica implementează ultimele proiecte pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, pentru ca zona Pănătăului să fie conectată cu judeţul pe mai multe căi de acces. Un prim proiect gândit şi realizat în scopul celor spuse mai sus a fost realizarea noului pod peste apa râului Buzău, un obiectiv ce leagă comunitatea mare a Pănătăului de Valea Buzăului, pe malul drept al râului în zona satului Mărunţişu, de Pătârlagele. Pe acest mal, proiectul ar trebui continuat de Primăria oraşului Pătârlagele, astfel ca la ieşirea de pe pod accesul să se facă pe două sensuri unice, pentru fluidizare.
Pe de altă parte, în paralel cu dezvoltarea serviciilor publice locale – reţele independente de apă curentă, la nivelul fiecărei comunităţi, primarul comunei Pănătău a pus pe tapet reabilitarea unui drum istoric, care să facă legătura, peste munte, cu comuna Cozieni, pe Valea Sărăţelului, şi implicit cu Drumul Judeţean DJ 203L. Pentru ca această idee să devină realitate, primarul Nicolae Stoica a făcut echipă cu primarul de Cozieni, Daniel Panaitescu, şi au reuşit să convingă autorităţile judeţene şi centrale de necesitatea unui astfel de proiect. Finanţările au fost obţinute, separat, Pănătău pe CNI (Compania Naţională de Investiţii), iar Cozieni pe PNRR (Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă). A fost vorba despre modernizarea unei căi rutiere pe o lungime de 5,7 kilometri, care are puncte de plecare satul Plăişoru, din Pănătău, şi satul Pietrosu, din Cozieni. În opinia celor doi primari, odată cu realizarea drumului modern, potenţialul turistic şi agroturistic al zonei montane nord-vestice a judeţului va creşte, pentru că viitoarea relaţie va deveni o adevărată „coloană vertebrală” în această parte a Geoparcului UNESCO „Ţinutul Buzăului”.
Legat de necesitatea implementării unui astfel de proiect, primarul Stoica spunea că „Cel mai important beneficiu va fi punerea în valoare a tot ce există de o parte şi de alta a noului drum: peisaje, proprietăţi particulare care vor fi puse în valoare, ferme agricole la care va fi uşurat accesul, cu alte cuvinte, se va putea vorbi de activităţi economice care să ofere confort: şi financiar şi de viaţă, în general. Nu în ultimul rând, cei care se ocupă îndeaproape de administrarea Geoparcului <Ţinutul Buzăului>, vor privi spre noi cu mai mult interes! Cred că 60 la sută din potenţialul turistic şi agroturistic al zonei ţine de rezolvarea acestui obiectiv˝.
La acest moment, partea de drum, pentru care lucrările au fost asumate de Primăria Cozieni, încă nu este finalizată. După alegerile locale de la 9 iunie, electoratul a decis modificări în administraţia locală, astfel că cel care-şi va asuma reluarea lucrărilor în zona amintită va fi noul primar.
Între timp, primarul Stoica a abordat mai multe lucrări, tot în perspectiva joncţiunii cu zona Cozieni şi a dispus reabilitarea care trece prin satul Punga, o zonă despre care, cu 30 de ani în urmă, se putea spune că era activă, în sensul că satul era animat de peste 150 de gospodării. Acum accesul este facilitat prin modernizarea drumului principal, dar el mai deserveşte doar 30-40 de familii. Însă, este îmbucurător să aflăm de la primarul de Pănătău că „O dată cu promovarea acestei investiţii şi realizarea ei, mulţi dintre moştenitorii gospodăriilor părăsite au început să dea semne că vor să revină. Pe de altă parte, sunt destui care au scos proprietăţile la vânzare, astfel că acum pot să vă spun că în satul Punga sunt aproximativ 40 de familii noi! Este un lucru senzaţional, iar pentru mine o mare mulţumire că proiectul propus a avut şi va avea rezonanţă”, ceea ce îndreptăţeşte vorbitorul să aprecieze că într-un orizont de timp scurt, 10-15 ani, populaţia satului Punga s-ar putea tripla.



