Pănătău: 200 de miliarde de lei vechi pentru apă şi canalizare în două sate

Nicolae Stoica, primarul comunei Pănătău, anunţă primul proiect al noului mandat: înfiinţare reţea de canalizare pentru preluarea apelor menajere, precum şi construirea unei staţii pentru tratarea şi epurarea apelor uzate, cea de-a doua componentă a proiectului fiind rezervată amenajării unei reţele pentru aducţiunea şi distribuţia apei potabile. Ambele investiţii vor fi realizate în două sate: Sibiciul de Jos şi Pănătău.
Şeful administraţiei locale spune că documentaţiile au fost depuse pe Programul Naţional „Anghel Saligny”, iar în această perioadă proiectul se află în faza de licitaţie, pentru adjudecarea contractului de execuţie. Valoarea totală a finanţării este de peste 200 de miliarde de lei vechi, fondurile urmând să fie derulate prin Ministerul Dezvoltării. Cele două investiţii vor fi realizate în paralel şi vor însuma peste patru kilometri de reţele în cele două sate, servicii publice care vor contribui la sporirea confortului în gospodăriile a aproximativ 700 de familii.
Dar marea aşteptare a primarului Nicolae Stoica este o viitoare investiţie pentru aducţiunea şi realizarea reţelei locale pentru distribuirea gazelor naturale. Proiectul este unul ambiţios, având în vedere că este vorba despre o localitate din zona premontană a judeţului, dar speranţele primarului de Pănătău se leagă de implementarea unui alt proiect pe domeniu, care vizează aducţiunea gazelor naturale pe Valea Buzăului, o primă etapă vizând tronsonul Verneşti–Pătârlagele.
După cum se ştie, premierul României, buzoianul Marcel Ciolacu, a fost cel care a iniţiat un program naţional pentru aducţiunea gazelor naturale în cât mai multe zone rurale la nivel naţional, iar pentru proiectul care vizează aducerea gazelor naturale pe Valea Buzăului discuţiile sunt deja avansate. Astfel, Marcel Ciolacu a solicitat companiei naţionale Trans Gaz să se implice în programul guvernamental şi să-şi asume demararea unor investiţii pe zona de aducţiune (construirea magistralei, la care se vor branşa localităţile poziţionate pe traseul conductei de dimensiuni mari). Trans Gaz poate începe lucrările în astfel de proiecte în regie proprie, urmând ca facturile să fie decontate, în etape, de la bugetul consolidat al statului.
În aşteptarea unei astfel de investiţii, primarul Nicolae Stoica a demarat discuţii pentru identificarea de oportunităţi de investiţii în zona comunei Pănătău, având în vedere că toate utilităţile vor fi asigurate. La acest moment, primarul de Pănătău spune doar că „după ce vor ajunge şi gazele, cu toate serviciile publice asigurate de Primărie, am putea vorbi şi despre cooptarea unui investitor, care să înfiinţeze în zona noastră până la 3.000-4.000 de locuri de muncă!”



