Actualitate

UPDATE Pacienți COVID 19 care ar fi trebuit transferați la Brăila, redirecționați către spitalul din Rm. Sărat

UPDATE 2

„Am respectat dorinţa pacienţilor care au refuzat sa plece. Niciun pacient de la SJU Focşani nu va fi transferat, decât dacă doresc acest lucru. Dacă doresc să meargă la Râmnicu Sărat, dacă locuiesc în zonă şi vor sa fie mai aproape de casă, noi le asigurăm transportul”, a precizat directorul medical al SJU Focşani, Gabriel Negoiţă.

Potrivit acestuia, pentru ca spitalul este suprasolicitat, pacienţii noi testaţi pozitiv la COVID-19 care necesită internare vor fi redirecţionaţi direct spre spitalele din judeţele învecinate.

UPDATE 1

În urmă cu puțin timp, managerul Spitalului Municipal Rm. Sărat, Adrian Danielescu, a confirmat pentru OPINIA trasferul a 16 pacienți de la Spitalul Adjud. Potrivit deciziei inițiale, ar fi vorba despre pacienți asimptomatici sau cu simptome ușoare. Aceștia urmează să fie evaluați.

Potrivit unor surse, la Spitalul Rm. Sărat ar urma să ajungă 16 sau 18 pacienți de la Adjud, deși se hotărâse transferul a 30 de la Focșani, dar aceștia din urmă au refuzat să plece.

Aceștia sunt în majoritate cadre medicale. Acestea au rămas în Spitalul Județean Focșani după ce au dat semnătură în acest sens.

Situația este în dinamică. Revenim cu informații!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker