Olimpicul internațional David Andrei Vlad a ales Medicina din Cluj

Buzoianul David Andrei Vlad anunța, la absolvirea ca șef de promoție a Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, că va studia Medicina în țară, deși este multiplu medaliat la Olimpiadele Internaționale de Biologie și de „Științele Pământului”. Printr-un anunț pe pagina sa de socializare el confirmă decizia luată și spune că a ales UMF „Iuliu Hațeganu” din Cluj Napoca. El a luat contact cu atmosfera de aici încă din timpul pregătirii sale practice pentru olimpiadele internaționale.
Reamintim că performanțele lui David Andrei Vlad nu au trecut neobservate, el devenind în 2023 primul elev „Cetățean de Onoare al Municipiului Buzău”. Această distincție onorifică subliniază impactul său pozitiv și contribuțiile remarcabile aduse comunității.
David s-a înscris recent și în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, fiind vorba despre 100 de tineri care ne fac mândri că suntem români și care s-au remarcat prin performanțe deosebite care vor fi incluși în primul catalog al excelenței românești, ce va fi lansat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României la finalul acestui an.



