Economic

Obiective turistice în Buzău: Locuri și atracții de neratat

Calendarul cu zile libere în 2024 este mai mare, dat fiind faptul că zilele de 5 și 6 ianuarie vor fi sărbători legale libere. Astfel, asta înseamnă mai mult timp pentru plimbări și ocazii de a descoperi locuri noi din frumoasă noastră țară. Ținutul Buzăului a obținut de curând validarea oficială ca geoparc internațional UNESCO, iar acest lucru se datorează teritoriului care are valori naturale și culturale de o importanță deosebită, stabilită la nivel global.

Buzăul se află la doar 2 ore de mers cu mașina din București, iar în funcție de drumul pe care alegi să-l parcurgi, peisajele sunt cât mai diversificate. Hai să descoperim împreună ce poți să vizitezi la Buzău într-o zi liberă.

Barajul și Lacul Siriu

Barajul Siriu este al doilea baraj de anrocamente din țară ca mărime. Are o înălțime de 122 de metri și o lungime de 570 de metri, iar peisajul te lasă fără suflare. În orice anotimp ai alege să mergi să îl vizitezi frumusețea locului este de neuitat. De asemenea, cel mai frumos loc din care poți să admiri tot lacul este de pe Viaductul Teherau. Rezervă-ți măcar două ore pentru a te plimba prin împrejurimi, conectează-te cu natura și bucură-te de frumusețea unui peisaj sublim.

Cascadă Cașoca

Cascadă Cașoca sau Cascada Pruncea cum mai este denumită, se află la doar 5 km distanță de Barajul Siriu. Drumul până acolo este destul de bun, chiar dacă este forestier, iar natura te întâmpină cu aerul curat și frumusețea-i caracteristică. Deși are o cădere de doar 5-6 metri, cascada reușește să formeze o adevărată oază de relaxare în mijlocul naturii.

Vulcanii Noroioși

Vulcanii Noroioși sunt probabil, cea mai cunoscută atracție turistică din Ținutul Buzăului. Aceștia se găsesc în localitatea Beciu, precum și în comunele Scorțoasa și Berca. Cu un aspect cel puțin impresionant, aceste formațiuni sunt un rezultat al unor explozii de gaz adunat la o mare adâncime în pământ, la circa 3000 de metri sub nivelul scoarței terestre, care, în încercarea de a ieși la suprafață, trece prin pânză freatică, combinând apa cu solul argilos. Atunci când se întărește, nămolul ia forma unor conuri cu aspect de vulcani. Vulcanii Noroioși sunt “activi” în mod constant, iar peisajul își schimbă aspectul mereu, chiar de la o zi la alta, ceea ce este cu adevărat spectaculos! În funcție de mărimea pâclelor (vulcanilor), Vulcanii Noroioși se împart în Pâclele Mici, care au înălțimi între 2 și 8 metri și se întind pe 10 hectare și Pâclele Mari, cu trei vulcani principali, care acoperă o suprafață de 20 de hectare, fiecare vulcan măsurând mai bine de 100 de metri în diametru.

Așezările rupestre – Țară Luanei

Pentru pasionații de istorie și de mistere nedeslușite, Ținutul Buzăului este locul perfect în care ai ce să explorezi. Pietrele risipite de prin pădure și versanții munților sunt plini de semne ciudate, de inscripții în chirilic, de desene și tot felul de alte lucruri nedescifrate.

În Țară Luanei descoperi așezări rupestre spectaculoase, case sculptate în piatră, realizate de o populație misterioasă în antichitatea târzie și locuite, mai târziu, de călugării creștini. Aici vei descoperi Chilia lui Dionisie Torcătorul, Bisericuța lui Iosif, Agatonul Vechi, Agatonul Nou, Crucea Spătarului, Piatră Îngăurită, Piatră cu semne, etc. Profită de weekend-ul liber sau de o zi de relaxare și dă o fugă până la Buzău. Natura abia așteaptă să fie descoperită!

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker