Navetist, de ani de zile, între statutul de politician şi cel de analist sau consultant politic, Cozmin Guşă şi-a anunţat candidatura la Preşedinţia României, ca independent. O „candidatură suveranistă”, după cum subliniază. O candidatură pe placul Rusiei.
După ce în ultimii aproape 25 de ani a fost când politician – traseist, trecând de la PD, la PSD, la PIN, apoi, după 16 ani, iarăşi la PSD, de unde în cele din urmă a fost exclus, după nici două luni de la reînscriere –, când consultant politic, când analist politic şi realizator de emisiuni radio la postul de radio Gold FM, al familiei, anul acesta Cozmin Guşă a încercat să se reîntoarcă în politică. Sub stindardul AUR, de data aceasta. Semn că analizele sale „gold” din ultimii ani au fost gândite ca trambulină electorală. Şi tot ca sprijin electoral a fost gândit, probabil, şi Clubul de Presă, printre ai cărui iniţiatori se numără, lansat anul trecut. Printre membrii acestuia se regăsesc jurnalişti sau patroni media controversaţi – unii chiar infractori de drept comun, colaboratori ai fostei Securităţi sau formaţi de oameni ai acesteia ori parte dintr-o rețea de platforme media care răspândesc propaganda pro-Kremlin –, influenceri ajunşi vedete în bule conspiraţioniste de pe reţelele de socializare, redacţii obscure. Cum scriam anul trecut la lansare, ideea de a reuni aceste voci într-un club de presă – pentru a da un semnal de onorabilitate, de putere, solidaritate de breaslă – nu părea întâmplătoare în preambulul unui an cu miză electorală uriaşă. Era important ca mesajele antioccidentale să depăşească zona unor bule fanatizate de pe reţelele de socializare.
Iată că anul acesta, la începutul lunii aprilie, domnul Guşă anunța că va candida pentru funcția de primar al Capitalei, ca „independent, din partea AUR”. Printre obiectivele sale la Primărie se număra consolidarea mișcării suveraniste. Un proiect care, de fapt, nu are nimic, dar nimic în comun cu atribuțiile unui primar, ci cu altceva. Pe ultima sută de metri înaintea campaniei electorale pentru alegerile locale, a intervenit însă un scurt-circuit între el şi liderul AUR, George Simion, despre care, spune, a refuzat să candideze la Preşedinţie, deşi în ultimul an l-a pregătit „extrem de îndeaproape” pentru această candidatură. Aşadar, iată-l pe Cozmin Guşă anunţându-şi candidatura la Preşedinţia României, ca independent. O „candidatură suveranistă”, subliniază.
Suveranismul pe care îl susține nu e un moft, nici o simplă declaraţie politică. Este, în momentul de faţă, o doctrină ce reprezintă o opoziţie virulentă la Uniunea Europeană, fiind promovată în mai multe state din Europa de partide şi mişcări ultranaţionaliste, extremiste, unele finanţate de Rusia, care au ca scop declarat desprinderea naţiunilor de Uniunea Europeană şi prăbuşirea edificiului comunitar.
Filonul suveranismului autohton se află în naționalismul Securității ceaușiste – conduse de generalul Iulian Vlad, care i-a fost mentor lui Gușă, după cum spune el însuși, și pe care îl descria că fiind „o figură solară”. Un naționalism pe care securiștii și foștii activişti ai Partidului Comunist Român vărsați după 1990 în Vatra Românească, în Partidul Unității Naționale Române ori în Partidul România Mare l-au drapat în patriotism. În realitate, un fals patriotism. Un ultranaţionalism fetid, un antioccidentalism visceral au caracterizat şi PRM-ul lui Vadim Tudor în care AUR îşi are rădăcinile ideologice. Să ne amintim că acest spirit vadimist era elogiat, în urmă cu câţiva ani, de oficiosul Kremlinului, „Sputnik”, care vedea în Vadim Tudor politicianul care ar fi putut „salva” România – desigur, o „salvare” din faţa Parteneriatului strategic cu SUA, a intrării în NATO, a aderării la UE şi, în general, din faţa stabilirii relaţiilor cu „decadentul” Occident. Cum Vadim nu mai era atunci în viaţă, propaganda rusă scria că spiritul lui trebuie să renască pentru a scoate România „din chingile Occidentului”. Şi, iată, că acest spirit poate renaşte prin „epigoni” ai ultranaţionalismului şi antioccidentalismului vadimist, ieşind acum în lume în haina suveranismului.
Suveranismul nu este singura idee care îl poziţionează pe Cozmin Guşă la unison cu propaganda Kremlinului, Rusia fiind de altfel – după propriile declaraţii făcute la un post TV, în urmă cu vreo 20 de ani, pe când era secretar general al PSD – a doua sa patrie. Anul trecut, analistul „gold” spunea că „lumea eurasiatică se unește pentru pace și prosperitate, cea euroatlantică merge la război și virează spre sărăcie”. Un tip de mesaj care circulă de o vreme pe reţelele de socializare, împachetat în diferite moduri. Variaţiuni pe aceeaşi temă, a păcii și prosperităţii care pot veni nu dinspre Occident, ci dinspre lumea eurasiatică. Ideea eurasianismului i se datorează lui Aleksandr Dughin, fondator al Mişcării Eurasia şi ideolog al lui Putin, în viziunea căruia imperiul eurasiatic ar trebui să se întindă de la Dublin până la Vladivostok.
Tot anul trecut, numele candidatului suveranist la Preşedinţia României apărea alături de ale altora – într-o investigație transfrontalieră a jurnaliștilor de la „Context” referitoare la cei care răspândesc propaganda pro-Kremlin: „Sute de site-uri din Europa Centrală și de Est fac parte dintr-o rețea de platforme care distribuie sau susțin narațiuni pro-Kremlin, dar și alte tipuri de dezinformări (…) Au site-uri proprii sau publică materiale pe alte pagini care propagă teorii ale conspirației și narațiuni ale Kremlinului. Paginile sunt interconectate cu alte domenii cu conținut dezinformator, după cum rezultă din investigația <Rețeaua minciunilor> (<Firehose of Falsehood>)”.
Dacă de la Primăria Capitalei, domnul Guşă nu avea ce face pentru consolidarea mișcării suveraniste – decât să-şi transfere ideile celui pe care l-a pregătit „extrem de îndeaproape” să ajungă şeful statului –, din postura de preşedinte al ţării, la care aspiră de ceva ani, ar avea. Este o funcţie învestită de Constituţie cu atribuţii în domeniul politicii externe şi al apărării care conferă şi rolul de şef al CSAT, autoritatea ce organizează şi coordonează unitar activităţile ce privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. De acolo – dacă ar ajunge –, ar putea să ne apropie de „pacea și prosperitatea care pot veni dinspre lumea eurasiatică”.
Nu e limpede cine l-a mobilizat pe domnul Guşă în această cursă electorală. Candidatura lui însă – chiar fără şanse de câştig – vine mănuşă propagandei ruse, ale cărei idei le răspândeşte şi pe care, prin participarea la cea mai importantă competiţie electorală, le aduce pe agenda publică. Printre acestea regăsindu-se şi suveranismul, care este de fapt „camuflaj al imperialismului rus”, cum îl numea, într-un articol, politologul Vladimir Tismăneanu.
Text publicat în „Puterea a cincea”
