O aplicație inovatoare a adus companiei buzoianului Valentin Marin venituri de peste un milion euro în 2024

Compania buzoiană Albosmart, specializată în soluții de monitorizare a consumului de energie, a înregistrat în 2024 venituri de peste un milion de euro din aplicația sa Cloud-Energy, iar pentru anul în curs țintește o creștere de cel puțin 30 la sută, în contextul unei piețe în continuă expansiune pentru astfel de tehnologii. Cererea este susținută de nevoia tot mai mare a companiilor, dar și a instituțiilor, de a-și optimiza consumul energetic și de a se digitaliza. Albosmart gestionează în prezent peste 250 de proiecte de monitorizare pentru clienții săi.
„Piața este în continuă dezvoltare. În ultimii doi ani, noi am evoluat semnificativ, dar și piața odată cu noi. Sunt din ce în ce mai multe soluții de digitalizare și, automat, și soluții de software din zona de energie, monitorizare de energie sau apropiate de această zonă. Vedem din ce în ce mai multe proiecte în fază de dezvoltare sau în diverse faze de implementare și automat credem că și cererea la nivel de software va fi din ce în ce mai mare”, a spus Valentin Marin, fondatorul Albosmart, în cadrul emisiunii ZF Tech Day.
Platforma CloudEnergy, dezvoltată integral de Albosmart începând cu 2017 printr-o investiție inițială de jumătate de milion de euro și ajunsă la maturitate în 2020, colectează date de la diverse instrumente de măsură, senzori și utilaje din infrastructurile clienților. Investițiile totale în dezvoltarea platformei sunt estimate între 800.000 și 1 milion de euro până în prezent. „Platforma de fapt colectează informații de la instrumente de interes sau de la utilaje, diverși senzori, instrumente de măsură. Poate fi vorba de o implementare simplă prin care colectăm date de la un singur instrument sau de la zeci de instrumente și se poate ajunge la o implementare mult mai complexă, unde discutăm de mii de instrumente aflate în locații diferite”, a explicat Marin.
Soluția centralizează informațiile, permițând monitorizarea în timp real, analiza datelor, raportarea și alarmarea, oferind beneficiarilor un „dashboard” general, adaptat nevoilor specifice fiecărui departament (management, tehnic, mentenanță).
În ultimii doi ani, Albosmart a adus o serie de îmbunătățiri semnificative platformei. „Am extins platforma CloudEnergy dincolo de sectorul privat. Am încercat să mergem către instituții publice, să pregătim platforma pentru infrastructuri urbane. Am încercat să integrăm soluții avansate de monitorizare, de exemplu pentru energia verde, să optimizăm rețele industriale complexe, să îmbunătățim partea de securitate, inclusiv îmbunătățirea integrărilor cu sistemele SCADA existente. Eu cred că toate aceste îmbunătățiri au dus la consolidarea poziției noastre în implementarea soluțiilor de management energetic”, a subliniat Valentin Marin.
Printre proiectele de referință implementate recent se numără unul în industria de petrol și gaze, o premieră pentru Albosmart. „La nivel de țară, pentru noi a fost unul dintre cele mai mari și cele mai complexe, ajungând să monitorizăm un număr de 15 locații diferite din România și un număr de peste 6.000 de instrumente de valori colectate în partea de monitorizare”, a menționat fondatorul Albosmart. Un alt proiect important a vizat sectorul public, în zona de învățământ, unde compania monitorizează consumurile de energie electrică, apă rece, apă caldă și energie termică în 32 de locații. „Credem că este un pas important pentru a ne apropia de infrastructurile urbane mari și a reuși să implementăm soluția în proiectele de Smart City”, a adăugat el.
Proiectul din zona de educație a fost realizat împreună cu Orange Business, cele două companii având un parteneriat strategic în ultimii ani. Totodată, cele două companii au realizat împreună și alte proiecte, inclusiv în afara țării. „Am reușit începând de anul trecut să dezvoltăm împreună un proiect pentru un client din România (din industria componentelor auto, n. r.), proiect pe care îl scalăm în momentul de față și în afara țării. Aceasta este o primă abordare împreună cu Orange România de a ieși de pe piața locală către piețe externe”, a punctat Valentin Marin, precizând că extinderea internațională vizează țări din Asia și America de Sud. „Este primul proiect în afara pieței europene pentru noi și credem că acesta este un pas important în dezvoltarea colaborării noastre cu Orange România”, a mai spus acesta.
Pentru anul în curs, Albo-smart are planuri ambițioase, susținute de un început de an bun, cu proiecte deblocate și contractate. Compania țintește implementarea a cel puțin zece proiecte mari pe piețele externe, vizând cu precădere Europa și Asia, și continuarea abordării proiectelor din sectorul industrial din România.
Pe partea de dezvoltare a platformei CloudEnergy, compania se va axa pe securitatea cibernetică. „Ne propunem ca platforma CloudEnergy să devină de fapt o interfață între operatori sau utilizator final și sistemele SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition – Monitorizare, Control și Achiziții de Date, n.r.) existente. Având în vedere toate atacurile de tip cybersecurity asupra facilităților de producție, cred că instrumentul acesta va fi unul destul de important și va fi un tool cu care noi vom putea securiza anumite zone, oferind o protecție sporită. Încercăm să securizăm sistemele SCADA și totuși să avem acces la informații de producție, la starea utilajelor fără a pune în pericol sau fără a expune sistemele SCADA”, a detaliat Valentin Marin. Compania dezvoltă, de asemenea, o platformă pentru mentenanța utilajelor industriale, pe care speră să o integreze cu CloudEnergy.
Pe termen mediu și lung, Albosmart vizează consolidarea prezenței internaționale. „Piața cu siguranță se va dezvolta. Vedem evoluția față de acum doi ani. Sunt mult mai multe investiții în domeniul energiei. Companiile au pus un accent din ce în ce mai mare pe zona de digitalizare. Cred că în următorii cinci ani vom reuși să avem din ce în ce mai multe proiecte complexe implementate în afara țării și îmi doresc ca pe termen mediu și lung să avem un birou extern și să reușim să implementăm proiecte pe alte piețe și să oferim suportul nostru la fel de bine și clienților externi”, a concluzionat fondatorul Albosmart.



