Actualitate

Numărul infectaților cu COVID – 19 din județul Buzău nu va mai fi făcut public, începând de astăzi

Începând de sâmbătă, informațiile referitoare la numărul de teste Covid – 19 efectuate la nivel județean, numărul de persoane depistate pozitiv în urma testelor și detaliile legate de starea de sănătate a pacienților despistați pozitiv cu Covid- 19 vor fi comunicate EXCLUSIV la nivel central, prin Grupul de Comunicare Strategică, au anunțat reprezentanții Prefecturii Buzău.
Schimbarea de procedură comunicatională menționată are aplicabilitate în toate județele.

Comitetul Național pentru Situații speciale de Urgență, coordonat de doctorul Raed Arafat, a decis vineri că situația cazurilor confirmate de infectare cu virusul COVID19 nu mai trebuie făcută publică de autoritățile locale în fiecare județ. Decizia a fost luată și aplicată imediat fără nicio explicație publică.

Și asta în condițiile în care harta interactivă gestionată de Institutul Național de Sănătate Publică este tot mai săracă în informații.  

Începând de vineri, comunicarea oficială se va face o singură dată pe zi (la ora 13.00), când va fi anunțată o cifră la nivel național care nu va putea fi verificată la nivelul județului. Mai xact, nu vom mai ști câți infectați sunt în Buzău. Nu vom afla decât numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu și pe cel al persoanelor plasate în carantină instituționalizată. Nu vom mai ști câte persoane sunt internate cu suspiciune de infectare cu COVID-19, nici numărul persoanelor confirmate și diagnosticate, nici numărul dosarelor penale deschise celor care nu respecta obligația de izolare /carantină.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker