Educație

Nou proiect european la Școala „G.E. Palade”

Patru cadre didactice ale Școlii Gimnaziale „George Emil Palade”, profesori de învățământ primar, vor parcurge, la Budapesta, pe parcursul a șase zile, între 21 și 26 august, un curs de perfecționare cu tema „Social and Emotional Learning (SEL) for Successful Schools“.

Pregătirea profesorilor buzoieni se desfășoară ca urmare a Acreditării Școlare Erasmus+ implementate de Școala Gimnazială „George Emil Palade”, din anul 2020. Până în prezent, instituția de învățământ buzoiană a facilitat, prin grantul Erasmus+, formarea europeană a 20 de cadre didactice, ceea ce reprezintă  aproape 30 la sută din numărul total al corpului profesoral.

Temele parcurse țintesc cele mai noi abordări de învățare implementate la nivel european în educație, ale căror puncte comune sunt  inovația didactică, incluziunea și starea de bine. „Elevii noștri se confruntă cu o lume în care relațiile sunt din ce în ce mai complexe, care le cer să-și identifice corect și să-și gestioneze optim emoțiile, să interacționeze constructiv cu ceilalți, să-și înțeleagă limitele, să își asume responsabilitatea și să dovedească reziliență. Aceste «inteligențe», așa cum sunt descrise de Daniel Goleman, pot fi încorporate în practicile uzuale de predare prin metode și strategii de Învățare Socială și Emoțională (SEL – Social and Emotional Learning)”, explică directoarea Camelia Timofte importanța „updatării” cadrelor didactice la noile provocări didactice.

Experiența profesorilor dobândită în ultimii cinci ani, prin implementarea proiectelor Erasmus+, a permis obținerea statutului de „Școala Europeană” la apelul făcut de Școala „George Emil Palade” din această primăvară. „Școala noastră a confirmat, încă o dată, valențele europene autentice ale ofertei educaționale prezentate comunității locale”, mai spune directoarea adjunctă, care precizează  că, în prezent, este în pregătire și cea de-a doua mobilitate de elevi pregătită să se desfășoare în toamna acestui an, în parteneriat cu o școală din Spania.

O temă de interes este crearea unei „mentalități de creștere” a elevilor

„Programul Erasmus+ include o puternică dimensiune internațională. Acesta îmbunătățește legăturile societale prin intermediul mobilității, al schimburilor și al consolidării capacităților, promovând dezvoltarea umană,  participarea activă, cooperarea interpersonală, prin promovarea de valori, principii și interese în jurul unor priorități comune. Activitățile oferă un răspuns la provocările în materie de calitate, modernizare și capacitate pe linie personală și profesională prin sporirea relevanței și a capacității de adaptare a educației, contribuind la dezvoltarea instituțională, bazate pe încredere reciprocă și pe înțelegere interculturală. Sunt onorată că pot participa în vara aceasta, 21-26 august, la cursul de formare prin programul Erasmus+, sunt mândră că reprezint o instituție de învățământ de prestigiu din județul Buzău, cum este Școala Gimnazială «G.E.Palade» și totodată că sunt profesor titular al acestei școli de succes”, spune profesorul de învățământ primar Emilia Cristina Banu.

Cadrele didactice Constantin Baroian, Octavian Morogan și Mihăiță Căpățână spun, la rândul lor, că acest curs le va permite să descopere oportunități extinse pentru activitatea pe grupuri și un mediu de învățare sigur pentru a facilita implicarea elevilor: „Sperăm ca prin schimbul de bune practici să aflam noi tehnici și metode de stimulare a conectivității dintre elevi și la creșterea sensibilizării culturale a acestora prin interacțiunea cu ceilalți care sunt diferiți de ei înșiși. Suntem conștienți că procesul decizional este responsabil să creeze o competență importantă pentru viață care învață elevii cum să facă alegeri constructive, având în vedere implicațiile etice potențiale, preocupările legate de siguranță, normele sociale și consecințele directe și indirecte. O temă de interes va fi «mentalitatea de creștere», un termen creat de doctorul Carol Dweck; dorim să aflăm care sunt modalitățile prin care îi putem încuraja pe elevi să considere învățarea un proces continu, care sunt instrumentele utilizate care pot ajuta elevii să reflecteze asupra succesului lor, cum să-și recunoască piedicile și cum să-și sărbătorească progresele, ce tipuri de programe îi pot ajuta pe elevi să se focuseze pe formarea și dezvoltarea unor valori morale de bază”.

Odată cu începerea noului an școlar, toate cele patru cadre vor implementa activități diverse de diseminare, atât în instituție, dar și în comunitatea didactică locală și națională.

Se apelează la activități practice și la experiențe

Potrivit conducerii școlii buzoiene, cursul „Social and Emotional Learning (SEL) for Successful Schools“ va permite, prin activități practice și experiențe, aprofundarea propriei conștiințe de sine, empatia și abilitățile sociale, punți de bază ale „Inteligenței Sociale și Emoționale”. Instrumentele și strategiile concrete pentru gestionarea conflictelor, reducerea stresului și reziliența vor îmbogăți portofoliul educațional al celor patru profesori învățământ primar. Beneficiarii direcți ai competențelor formate și aprofundate vor fi elevii cu cerințe educaționale speciale pe care îi mentorează în colectivele lor toți cei patru.

Absolvirea cursului va permite ca fiecare participant să își dezvolte propriul curs de acțiune pentru promovarea SEL în școala sa, prin reflecție, experiență, împărtășire și creând calea care se potrivește cel mai bine comunității școlare unice din care face parte, într-o experiență de învățare extrem de interactivă și antrenantă.

În cei cinci ani ai programelor Erasmus+, la Școala „George Emil Palade” 77 de elevi au participat în mobilități internaționale, spune directoarea Camelia Timofte, subliniind că astfel „au putut să-și exerseze, aprofundeze și extindă în principal competențele transversale – creativitatea și inovația, colaborarea, rezolvarea de probleme, autonomia în gândire”.

Articole similare