sâmbătă, 19 septembrie 2020

Noi informaţii privind divorţul lui Alin de la Talisman de buzoianca Larisa Oprea

În urmă cu aproximativ trei luni de zile a apărut zvonul potrivit căruia Alin Oprea, fostul component al trupei Ta­lis­man, divorţează de soţia sa, buzoianca Larisa. Cam tot de atunci, Alin Oprea are o relaţie cu o brunetă frumoasă, care, se pare, i-a schimbat via­ţa. Artistul susţine că abia acum se simte echilibrat. În afară de comportament, Alin Oprea a lucrat şi la aspectul fizic.

„Stilul acesta de viaţă sănătos pe care mi l-am impus a venit la pachet cu renunţarea definitivă la alcool. Eu sunt un om asumat, un om sincer, care nu se ascunde după degete şi vreau să lămuresc acest lucru, pentru că mi s-a creat în mod mincinos o imagine de alcoolist. De la a bea de plăcere, cu prietenii, până la a fi alcoolist, este exagerat de mult. Nu am fost niciodată dependent de alcool. Din 2010 până în 2017 am consumat câte un pahar, cu prietenii, pentru a ne simţi bine. Se întâmpla cu anumite ocazii, evenimente, sau la socializare, la un grătar. Şi asta doar seara, când îmi terminam munca. Niciodată ziua sau în timpul programului. Nu cred că m-a văzut cineva beat vreodată, să mă ridice de sub mese. Da, beam ca un bărbat normal, de plăcere, să mă simt bine, însă soţia mea se ocupa să îmi inducă starea aceasta, că aş avea probleme cu alcoolul, astfel încât ajun­sesem să cred că ea chiar avea dreptate”, a spus Alin Oprea.

„Soţia mea nu a muncit o zi” 

Acesta îi mai reproşează fostei neveste că l-a vorbit de rău. Şi susţine că a realizat multe în viaţa sa: a cumpărat casă, şi-a între­ţinut copiii care trăiesc şi învaţă în Anglia. „Soţia mea, Larisa, nu a muncit o zi şi nu a avut o carte de muncă niciodată până să plece în Anglia. Eu, dacă eram un beţiv care bea până vomita, aşa cum am fost descris, mai făceam atâtea?! Mi se pare ruşinos şi dureros modul în care s-a aruncat cu pietre în mine”, spune artistul despre buzoiancă.

De asemenea, după plecarea soţiei sale în Anglia, alături de cei doi copii care studiază acolo, Alin Oprea spune că acela a fost iarăşi un motiv să se gândească la el. Artistul spune că e foarte atent la alimen­taţie.

„Mănânc sănătos, mâncare bio, legume, foarte multe fructe. Am renunţat la zahărul rafinat şi l-am înlocuit cu mierea. Mă hidratez foarte bine, iau un complex de vitamine”, a dezvăluit cântăreţul. Acesta a mai recunoscut că face sport „foarte mult”: înoată, aleargă, face fitness. Şi a mai recunoscut ceva. Că e motivat să facă toate acestea de „noua persoană” din viaţa sa. Iubita pe care o are l-a echilibrat „Sunt echilibrat. Mai echilibrat, de fapt! Mai liniştit. Poate că trebuia demult să fiu aşa. Am renunţat la tot ce era toxic în viaţa mea. Până acum am fost un bărbat bun, un tată res­ponsabil, un soţ al naibii de implicat şi stâlp al familiei. Poate că am obosit. Am vrut să mă mai uit şi spre mine”, a mai spus cântăreţul, potrivit retetesivedete.ro

Recent, Alin Oprea a fost văzut în Mamaia cu altă femeie, care se pare că este amanta artistului şi bruneta responsabilă cu schimbarea lui şi cu care ar avea o relaţie de doi ani de zile. Noua cucerire a artistului, care de fapt este destul de veche pentru el, ar fi soţia unui afacerist din Cluj, ­potri­vit Cancan. Relaţia lor interzisă ar fi ieşit la iveală după ce bruneta s-a fotografiat în casa lui Alin Oprea, iar Larisa a văzut imaginile.

loading...
error: Content is protected !!