Sport

Nimic de făcut! Eșec dur al handbaliștilor buzoieni în fața campioanei

• HC Buzău – Dinamo București 26-35 (16-16)

Niciun fel de suspans în cel mai greu meci pe care HC Buzău îl are în acest al doilea turneu de sală al Ligii Naționale, dar practic din întreg campionatul. Dinamo, adversara de ieri a handbaliștilor buzoieni în partida contând pentru etapa a 6-a, este, în acest moment, o echipă imposibil de învins în întrecerea internă, iar jocul de ieri nu a făcut excepție de la scenariul anticipat.

Pero Milosevic, ca și omologul său, de altfel, Constantin Ștefan, a ales să trimită pe teren o formulă în care și-au făcut loc mulți jucători care au evoluat mai puțin ori deloc până acum.

Disputată în aceste condiții, prima repriză a oferit un aparent echilibru, cu câteva nume noi pe lista marcatorilor în dreptul echipei buzoiene, precum George Roșca și George Alexandru. Buzăul chiar a și condus în finalul reprizei, după reușita de 16-15 a lui Călin Hossu. Dar a fost egal la pauză, 16-16.

Buzoienii s-au ținut tare pe poziții și în startul părții secunde, s-au mai aflat la conducere după reușitele tânărului Robert Gheorghe și a aceluiași Hossu, după care, în ultimul sfert de oră, echilibrul s-a rupt definitiv. Buzăul n-a mai contat în joc, Dinamo s-a tot distanțat pe tabelă, iar rezultatul final nu lasă loc niciunui comentariu: 26-35.

Până la urmă, nu cu Dinamo trebuiau obținute punct sau puncte. Milosevic și staff-ul au gândit foarte bine cum trebuie abordat meciul cu Dinamo, cu mulți jucători de bază lăsați în afara lotului (Babasafari, Mironescu, Milosevic jr, Esteki, Dumitrana, Bejinariu), pentru o prospețime în plus pentru ultimele trei meciuri din turneu. Primul dintre ele, astăzi, de la 13.45, împotriva nou-promovatei CSU Suceava.

HC Buzău: Manole, Mihai – Nosrati (5), Hossu (5), Roșca (4), Renaud-David (3), Alexandru (3), Anton (2), Tălmaciu (2), Gheorghe (1), Chircă (1), Oprea, Scarlat. Antrenor: Pero Milosevic

Liga Națională, Etapa a 6-a:

  • CSM Vaslui – CSU Suceava 27-27
  • CSM Reșița – Politehnica Timișoara 23-27
  • HC Buzău – Dinamo București 26-35
  • CSM București – Minaur Baia Mare – aseară
  • Dobrogea Sud Constanța – Dunărea Călărași – aseară

CSM Făgăraș – CSM Bacău 10-0 (“masa verde”)

Steaua București – CSM Botoșani 10-0 (“masa verde”)

Potaissa Turda – CSM Focșani 10-0 (“masa verde”)

Clasament

  1. DINAMO 18 p.
  2. Constanța 15 p.
  3. Minaur 15 p.
  4. Steaua 14 p.
  5. Potaissa 12 p.
  6. Timișoara 12 p.
  7. CSM București 12 p.
  8. HC Buzău 10 p.
  9. Călărași 9 p.
  10. CSM Vaslui 7 p.
  11. CSM Făgăraș 6 p.
  12. CSM Focșani 6 p.
  13. CSM Bacău 3 p.
  14. CSU Suceava 2 p.
  15. CSM Reșița 0 p.
  16. CSM Botoșani 0 p.

Liga Națională, Etapa a 7-a, astăzi:

– ora 11.00: Steaua București – CSM Reșița

– ora 13.45: HC Buzău – CSU Suceava

– ora 13.45: Potaissa Turda – CSM Vaslui

– ora 16.30: Politehnica Timișoara – CSM București

– ora 18.25: Minaur Baia Mare – Dobrogea Sud Constanța

CSM Făgăraș – CSM Botoșani 10-0 (“masa verde”)

Dunărea Călărași – CSM Focșani 10-0 (“masa verde”)

Dinamo București – CSM Bacău 10-0 (“masa verde”)

CSM Focșani, exclusă din turneul de la Sf. Gheorghe. Ultimele 5 meciuri, pierdute la “masa verde”!
Comisia de Disciplină a Federației Române de Handbal a decis excluderea echipei CSM Focșani din turneul de la Sf. Gheorghe și pierderea meciurilor rămase de disputat cu 0-10! În plus, s-a decis și amendarea clubului vrâncean cu 20.000 de lei ,,pentru depistarea a mai mult de 3 jucatori testați RT-PCR cu rezultat pozitiv, în timpul desfășurării turneului.” În urma testelor de luni, cel puțin 4 jucători vrânceni au ieșit pozitivi la Sars-Cov-2 ! De asemenea, clubul CSM Focșani a mai primit o amendă de 20.000 de lei și “pentru nerespectarea obligației de  informare imediată a FRH asupra unui caz suspect sau și pozitiv la Covid-19, pe perioada desfășurării antrenamentelor pe plan local.”
CSM Focșani ar mai fi trebuit să joace cu Dobrogea Constanța, Potaissa Turda, Dunărea Călărași, CSM Vaslui și Minaur Baia Mare.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker