Cultură

Niciodată toamna nu fu mai frumoasă

Roxelana RADU

Ce alt vers decât acesta ar fi putut să-mi vină în minte într-un sfârșit de octombrie, tocmai în ziua a 31-a? Pe străzile Ploieștiului, toamna croise covor de frunze din aur și rugină și tocmise pomilor găteli chihlimbariu-seducătoare. Oamenii, nici teribil de buni, nici răi, ci doar oameni (vorba poetului) treceau în sus și-n jos, care de care mai nemulțumiți de mizeria pe care o fac frunzele, care de care mai încântați de farmecul lor, cu toții însă grăbiți să ajungă pe câte undeva.

La Biblioteca județeană „Nicolae Iorga” invitații începuseră să sosească unul după altul, în scurt timp sala devenind neîncăpătoare. Amfitrioana? Nimeni alta decât Maria Bem, organizatoare și gazdă primitoare a evenimentului care avea să se dovedească a fi unul cu ținută. „Fluxul și refluxul sentimentelor” se numește volumul de versuri pe care îl lansează în sfârșit de Brumărel, în prezența iubitorilor de poezie, a cunoștințelor și a prietenilor veniți din oraș și din țară. Pentru acei dintre dumneavoastră care nu știu, aflați că Maria Bem este poetă și prozatoare, membră a Ligii Scriitorilor Dobrogeni, cu câteva volume de scrieri care au fost, de fiecare dată, foarte bine primite de publicul cititor. S-au rostit alocuțiuni, s-au recitat versuri, s-a cântat, totul cu măsură, dozat cu măiestrie, astfel încât să-i încânte pe participanți. Evenimentul s-a bucurat de prezența Rodicăi Lecu – membră a Societății Scriitorilor Bucovineni, venită de la Dorohoi, a lui Mircea Marcel Petcu – președinte al Asociației Culturale „Aegyssus”, sosit de la Tulcea, a lui Doru Bem – actor la Teatrul „Excelsior” București, a Doinei Ofelia Davidescu – scriitor, secretar general al Cenaclului „Ion Luca Caragiale” din Ploiești. Toți aceștia au cuvântat meșteșugit despre volumul lansat și, în egală măsură, despre autoare.

Întors de curând de la Festivalul de la Sarajevo cu Premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul său din filmul „Săptămâna Mare”, Doru Bem – fiul poetei, a încântat auditoriul cu recitări inedite și interpretări ale unor piese muzicale celebre. Deasemenea, elevii de la Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, de la Liceul de Artă „Carmen Sylva” și de la Colegiul „Nichita Stănescu” (membri ai trupei „Chitara Prahovei” coordonată de Marius Glonț) îndrumați de profesoara Iulia Dragomir, au oferit publicului adevărate momente de încântare muzicală. Cum era și firesc, seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe oferite de autoare. Am plecat cu bucuria sufletească a unei lansări de carte reușite, cu lume bună și obraze subțiri.

Periplul a continuat în ziua următoare, la Târgoviște. Orașul ne-a întâmpinat cu soare și-o Catedrală mitropolitană strălucind în lumina ghiurghiulie a lui Brumar. La Biblioteca județeană „Ion Heliade Rădulescu” invitații sosiseră deja, nerăbdători să ia parte la evenimentul anunțat de ceva vreme – lansarea volumului de poezie „Vise printre anotimpuri” – editura „Castrum de Thymes” 2024, semnat de Liliana Badea. Membră a Societății Scriitorilor Târgovișteni, Liliana Badea scrie de ani buni poezie, și o face cu talent, spre bucuria tuturor celor care îi citesc scrierile. Evenimentul a fost moderat de cuplul de actori Magda Băcescu și Ștefan Apostol, sosiți de la București special pentru asta. Din țară au fost prezenți și au cuvântat: George Coandă – Târgoviște, poet, prozator, istoric, critic literar și ziarist, fondator al Societății Scriitorilor Târgovișteni și al Universității „Valahia”; Nicolae Toma – Timișoara, membru UZPR, editorul volumului; Mioara Baciu – Galați, membră a Societății Scriitorilor „Costache Negri” Galați și membră UZPR; Olga Văduva Grigorov – Tulcea, membră a Ligii Scriitorilor Dobrogeni; Vasile Bele – poet, Chiuzbaia, Maramureș. Toți cei menționați au vorbit elogios despre volumul lansat. Evenimentul s-a încheiat, firește, cu o sesiune de autografe. Tot cu împlinire sufletească ne-a fost și evenimentul Lilianei Badea, mostră de eleganță și rafinament. Ca și autoarea, de altfel.

Nu mică ne-a fost bucuria a doua zi, când gazdele noastre ne-au însoțit ca prieteni, dar și ca adevărați ghizi, către principalele obiective ale orașului. Grație lor, am trăit o adevărată lecție de istorie pe viu, în Cetatea Târgoviștei, la Turnul Chindiei, la mânăstirea Dealu ori la mânăstirea Stelea. Despre toate acestea însă, promit un material separat, așa cum merită de altfel.

La Brăila era cald și soare. Căci  tocmai în orașul de pe malul Dunării ne-au purtat pașii, acolo s-a încheiat odiseea evenimentelor literare. Muzeul Carol I – secția de etnografie a fost gazda perfectă a ultimei lansări de carte la care am participat în cele câteva zile. Amfitrioana – doamna Cezarina Adamescu, cu volumul de eseuri „Sfânta taină a scrisului”. Nu doar lansarea de carte a fost motiv de bucurie, ci și faptul că era ziua de naștere a domniei sale. Astfel că bucuria a fost dublă, ba chiar triplă ori nesfârșit multiplicată la vederea atâtor cunoscuți și prieteni sosiți din țară: Mioara Baciu – Galați, care a fost și organizatoare a evenimentului, Olga Grigorov și Mircea Marcel Petcu – Tulcea, Angela Burtea – Brăila, Sibiana Antoche – Brăila, Georgeta Muscă Oana – Galați, Sebastian Golomoz – Galați, Antoneta Crudu – Galați. Luările de cuvânt au fost mult mai multe decât cei pe care i-am amintit aici. Florin Lazăr din Brăila și Marin Oanea din Galați, adevărați maeștri ai chitarei, au făcut din eveniment o adevărată sărbătoare a poeziei și a muzicii folk.

Iar eu, cronicarul acestui periplu literar, participant la evenimentele amintite, am consemnat toate acestea pentru dumneavoastră.

Articole similare