Actualitate

Muzeul Județean, „dus acasă” la copiii din șase localități buzoiene

Museum Bus – unicul program din România menit să aducă muzeul în faţa copiilor aflaţi în zone izolate şi care nu au posibilitatea de a vizita sediul central al instituţiei -,  îşi reia activitatea în judeţ începând de marți, 6 iulie,  şi are programate deja șase opriri până la finele lunii, în localităţile Ruşeţu, Movila Banului, Colţi, Gura Teghii, Siriu şi Lopătari. Programul ar putea continua  și în următoarele luni dacă  situația sanitară o va permite.

„De marţi sperăm să ieşim în teren. Deocamdată am făcut un program cu primăriile din șase localităţi până la finalul lunii, iar apoi vom vedea ce o să facem mai departe. Totul depinde de cum vor evolua lucrurile în privinţa restricţiilor”, a declarat Daniel Costache, managerul Muzeului Județean pentru www.news.ro. În continuare managerul instituției de cultură explică faptul că  trebuie că planul deplasărilor are și raţiuni economice care ar putea fi date peste cap de eventuale restricții ce mai pot apărea din cauza virusului Covid 19. „Este  vorba despre o autoutilitară care nu este detarată şi are aproximativ 5 tone, iar costul poliţei RCA este de câteva sute de lei lunar, ori noi nu putem să achităm o astfel de asigurare pe o perioadă mai lungă pentru a nu ne vedea puşi în situaţia în care să revină restricţiile sanitare, iar apoi să vină cei de la Curtea de Conturi să ne ceară socoteală de ce am plătit asigurarea dacă maşina nu se deplasează. S-a schimbat destul de mult modul de a organiza lucrurile după această pandemie”, a mai declarat pentru sursa menționată  managerul Muzeului Judeţean Buzău.

Museum Bus  este un microbuz modificat în aşa fel încât să poată aduce copiilor care nu se pot deplasa la muzeu o parte din expoziţiile găzduite de sediul central al Muzeului Judeţean Buzău. El a fost amenajat pe platforma unui microbuz cedat muzeului de către Centrul Judeţean de Cultură şi Artă Buzău, iar amenajarea şi omologarea sa a durat aproape un an. Programul Museum Bus a fost lansat în decembrie 2019 şi a funcţionat până în luna martie 2020 când a fost oprit în urma pandemiei de Cuvid-19. În cele aproximativ patru luni de funcţionare, 1027 de copii din opt localităţi  ale judeţului Buzău au trecut pragul Museum Bus.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker