Administrație

Municipalitatea se așteaptă să obțină 10 milioane de euro din majorarea impozitelor

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, insistă ca sumele suplimentare plătite de cetăţeni după majorarea taxelor și impozitelor locale să revină bugetelor locale. El spune că, în cazul Buzăului, estimează o sumă de 10 milioane de euro.

Toma spune că sumele încasate din taxe şi impozite vor putea fi folosite atât pentru serviciile locale cât şi pentru cofinanţarea proiectelor europene. „Dacă voi fi invitat, aş avea o singură condiţie, banii care se strâng din taxe şi impozite să ne rămână, să ne dea cotele pe care le-am avut până acum, 63% din impozitul pe venit şi cotele defalcate dinTVA. Ce era înainte să se păstreze, iar banii pe care îi luăm de la oameni în plus, să ne rămână. Sunt bani care ne-ar ajuta şi pentru coparticipare la proiectele europene şi pentru servicii mai bune. Ar trebui probabil să ne intre în buget peste 10 milioane de euro, dacă vor fi plătiţi”, a declarat Toma pentru „Agerpres”.

Acesta mai spune că va fi de acord cu reducerile de personal în instituția pe care o conduce, chiar dacă partidul său, PSD, nu ar susţine o astfel de măsură. „Probabil PSD nu va fi de acord, diferenţa care va trebui pentru a ajunge cu deficitul sub 6,5% cât ar trebui să avem în acest an să vină din reducerea cheltuielilor la nivel central şi local. Problema este că ar trebui să dăm şi oameni afară şi PSD nu vrea să fie daţi oameni afară, dar cea mai mare cheltuială este cu personalul. Principala cheltuială a primăriilor, consiliilor judeţene, ministerelor o reprezintă salariile. Trebuie umblat, cu toate riscurile. În ceea ce priveşte municipiul Buzău, condiţiile care vor fi impuse în legătură cu reducerea de cheltuieli le vom face, am încercat de 10 ani să facem reduceri dar am fost blocaţi cu organigrama, am cheltuit peste 30 de milioane de euro cu poliţiştii locali şi îi avem în continuare angajaţi”, a mai precizat Constantin Toma pentru sursa citată.

Articole similare